O surpriză extrem de plăcută la început de an, un thriller romantic, cu un titlu, ce-i drept, care nu prea inspiră încredere, dar care se dovedeşte a fi absolut remarcabil, cuprinzând toate ingredientele necesare cât să-i facă o plăcere cinefilului, punându-i totodată şi mintea la contribuţie.
Regizorul este cel care a făcut senzaţie la Oscaruri cu foarte subtilul „Viaţa altora", în care cu uşurinţă putea să se regăsească orice est-european, terorizat de securitate, indiferent cum s-ar fi numit ea. Încă de la 4 ani, când a fost pentru prima dată la cinema, mai precis la Muzeul de Artă Modernă din New York, s-a şi decis să se îndrepte spre această carieră. Era vorba de o peliculă mută, din 1925, „Varieté", care se petrecea în lumea circului şi avea protagonişti pe Emil Janning şi Lya De Putti.
De astă dată a decis să se oprească la o intrigă care se petrece în două dintre cele mai frumoase oraşe din lume. Pentru puţină vreme, dar semnificativ, la Paris, iar restul celor aproape două ore, în Veneţia, care parcă niciodată n-a fost mai frumos exploatată pe marele ecran. O şansă pentru spectatori de a ajunge prin intermediul celei de a şaptea arte în foarte stilatul hotel Danieli, de a străbate canalele şi mai ales de a fi însoţit de doi actori mai bine şi mai eleganţi ca niciodată: Angelina Jolie şi Johnny Depp, secondaţi de Paul Bettany, care are un rol ingrat, dar pe care îl onorează remarcabil, ori de Christian, fiul marelui Vittorio De Sica, şi în special de fostul James Bond, Timothy Dalton, parcă şi mai cuceritor, inclusiv datorită unei voci de un şarm nebun. Producţia a fost deja remarcată şi nominalizată pentru Globurile de Aur, la categoria cea mai bună comedie (?!), dar şi pentru cele două megavedete, Angelina Jolie şi Johnny Depp.
Povestea în sine pare, între altele, comandată de cei de la Fisc, pentru că principalul urmărit datorează imp