Din 14 ianuarie 1993 încoace, au apărut 559 de numere sub numele Dilema şi 361 sub numele Dilema veche. 920 de săptămîni, lumea în care trăim a avut parte de dilemele exprimate, de-a lungul timpului, de peste o mie de colaboratori de tot felul – de la intelectuali de seamă la elevi de liceu, de la politicieni la artişti. În 1995 am început să apărem şi pe Internet (am aflat ulterior că pe atunci doar vreo mie de publicaţii din toată lumea erau şi în reţea). În 1996 am avut primul site propriu, în 2005 pe al doilea, de anul acesta avem unul nou. Timp de aproape trei ani (1997-1999), am editat şi un supliment literar lunar, numit Vineri. Am apărut mai bine de un deceniu sub egida unei instituţii publice (Fundaţia Culturală Română, actualul ICR), de unde am plecat în decembrie 2003 pentru că nu ne mai găseam locul (fapt consemnat atunci de raportul „Freedom House“ privind libertatea presei). Din ianuarie 2004 „ne-am privatizat“: mai întîi „prin noi înşine“ plus Mircea Dinescu, pentru ca în cele din urmă să ajungem într-un mare trust de presă, Adevărul Holding.
La un moment dat, am „mutat“ şi o statuie: a lui Caragiale, pe strada Rosetti, de unde fusese luată abuziv. Micul nostru act civic se explică prin faptul că avem o slăbiciune faţă de Dumnealui, Nenea Iancu, căruia prin redacţie îi mai zicem şi Patronul.
DE ACELASI AUTOR După sfîrşitul lumii Proasta guvernare continuă Majoritatea absentă Mîndria naţională, o dată pe anLa început, mulţi ne-au privit cu neîncredere: nu înţelegeau „ai cui sîntem“, cine e „în spatele revistei“, ce scenarii subterane au adus-o pe lume. Cu timpul, toată lumea şi-a dat seama că Dilema (veche) este doar a celor care o scriu şi o citesc. Ca orice gazetă normală de pe lume. Ne-am ferit de „grupări culturale“ şi de „apartenenţe“, ceea ce nu ne-a scutit de acuzaţia că am fi „elitişti“. Balanţa e echilibrată de faptul că am fost
