La ora actuală, mai puţin de 2% din populaţia Israelului trăieşte în kibbutz-uri. Mulţi tineri locuitori ai faimoaselor comunităţi egalitare vor să plece spre oraş. Totuşi, starea de fapt nu ameninţă poziţia pe care kibbutz-urile o ocupă în imaginarul colectiv israelian – şi nu numai. La 100 de ani de la fondarea primei aşezări de acest tip, liderii politici israelieni, indiferent de partid, s-au întrecut în a-şi exprima omagiul şi admiraţia faţă de proiectul centenar al muncii şi traiului în comun. Mai important decît reverenţa politicianistă e următorul paradox: în vreme ce tinerii născuţi în kibbutz tînjesc după viaţa citadină, colegi de generaţie din alte ţări, din America de Sud în Japonia, încă se oferă să lucreze în regim de voluntariat, pentru o perioadă, în locurile a căror denumire provine din controversata arie semantică „colectiv“, „a colecta“.

Voluntarii

Motivele pentru care voluntarii aleg să vină în kibbutz sînt diverse. Unii au rădăcini evreieşti şi vor să se stabilească sau să trăiască o perioadă în ţara căreia cred, sufleteşte, că îi aparţin. Alţii vor să transpună în practică etica aspră şi altruistă a muncii în comun. Mai sînt cei care vin de dragul experienţei, să se distreze şi să cunoască tineri din alte colţuri ale lumii sau pentru că e cool (printre voluntari s-au numărat, de-a lungul timpului, Jerry Seinfeld şi Sacha Baron Cohen, alias Ali G – Borat) ori să se obişnuiască cu disciplina. Sau, pur şi simplu, pentru că atracţia ideii „de la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după nevoi“ încă produce adepţi. Aşa că trimit pe Internet un formular către KPC – Kibbutz Program Center – din Tel Aviv, după care urmează selecţia.

Vocile cîrcotaşe susţin că acest sistem de voluntariat aduce prea mult cu exploatarea: tinerii trebuie să muncească 8 ore pe zi, şase zile pe săptămînă, uneori şi în schimburi de noapte, pentru un adăp