Daca din intamplare zapati zilele astea si ajungeti pe canalele televiziunilor de stiri, puteti da cu nasul de Alianta de Centru-Dreapta sau, si mai posibil, de formula sa abreviata (ACD), afisata cat o zi de post pe bara de scroll a cadrului tv.
Nu va speriati prea tare. Nu e nici o trupa rock, nici o noua forma de organizare sindicala, nici un institut de cercetare politica nou aparut, nici un ONG pe care l-ati putea adopta la Gala societatii civile si nici macar un partid politic nou, care v-ar putea reprezenta interesele in penuria de solutii politice in care se scalda tara.
E ceva mare, vechi, usor putred, ambalat in cea mai fina poleiala care s-a gasit pe piata politica romaneasca, pentru aruncat in ochii electoratului, care si-l afiseaza in vitrina din hol doar pentru ca l-a primit legat cu funda mare, e nou si nu a putut sa-i desfaca ambalajul...
Desi a aparut ca urmare a validarii aliantei cu Partidul Conservator de catre Delegatia Permanenta a PNL (cu majoritate de voturi!), Alianta de Centru-Dreapta, inregistrata ulterior la tribunal, este o constructie politica ciudata, nu atat din punct de vedere ideologic sau electoral, cum s-au grabit sa trambiteze analistii, cat din punct de vedere moral.
Invocand apropierea doctrinara, liberalii si conservatorii au batut palma, desi au declarat inca de la inceput ca obiectivul principal este coagularea Opozitiei si rasturnarea actualei puteri. Pana aici, foarte corect.
Problema morala rezida insa in prezentarea noului mare proiect politic, pentru ca nu avem cum sa ignoram istoria politica recenta a relatiei dintre cele doua partide, ca sa nu mai vorbesc de relatiile lor cu terti, in diverse combinatii, in epoca Basescu, pe care atat de mult o blameaza, situandu-se ba unii, ba altii, ba la Putere, ba in Opozitie.
Pentru cei care nu stiu sau au uit
