Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cazul Mădălina Manole – NUP pentru omor

Publicat in Jurnalul, joi 20 ianuarie 2011 ·

Procurorul Tiberiu Moldovan, anchetator în cazul morţii artistei, a constatat, în baza probelor, că moartea vedetei nu s-a datorat vreunei fapte penale

Anchetatorul Tiberiu Moldovan, din cadrul Parchetului Capitalei a dispus joi, 19 ianuarie 2011 neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea de omor, "întrucât decesul numitei Mircea Magdalena Anca nu a fost consecinţa vreunei fapte prevăzute de legea penală.

Din raportul de autopsie medico-legală rezultă ca moartea artistei a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutivă intoxicaţiei cu carbofuran (substanţă activă a pesticidului Furadan), substanţă toxică administrată oral. Legistul a mai constatat că rana parietală stânga pe care Mădălina o avea la cap "s-a putut produce cel mai probabil prin lovire de plan dur în cadrul stării de rău care a premers decesului”. În raport se specifică foarte clar că această rană - care ne-a dus iniţial cu gândul la posibilitatea unui omor - "nu are legătură cu mecanismul de producere al morţii şi pentru care susnumita ar fi necesitat 8-9 (opt-nouă) zile de îngrijiri medicale pentru vindecare în caz de supravieţuire”.

Pe baza raportului de expertiză efectuat de Institutul de Criminalistică din cadrul IGPR, s-a concluzionat că flaconul din material plastic, purtând inscripţia "Pesticide”, conţine "suspensie apoasă de carbofuran, respectiv aproximativ 680 grame de substanţă constituită în majoritate din apă şi carbofuran (pesticid carbamic), ca substanţă activă”. "Urmele de substanţă ridicate de pe cadavru, din apropierea acestuia şi de pe forfecuţa cu mânere din plastic de culoare roşie conţin carbofuran.” În paharul de sticlă ce ar fi fost folosit de artistă s-au găsit urme de carbofuran, aceeaşi substanţă cu cea din flacon şi cu cea recoltată de pe cadavru şi de pe obiectele enumerate mai sus, spun specialiştii.

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 2 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 3 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Crimă la Brăila. Un bărbat de 31 de ani a fost înjunghiat mortal de un adolescent de 15 ani

Gandul acum 21 minute
Un bărbat de 31 de ani din Brăila a fost înjunghiat mortal de un adolescent în vârstă de 15 ani. Victima și agresorul ar fi cumnați. Surse din cadrul anchetei susţin că între cei doi s-ar fi iscat un scandal în plină stradă, iar adolescentul de 15 a

Ucraineni eliberați de ruși din închisori sunt abandonați fără acte la granița cu Georgia, acuză Kievul

HotNews acum 31 minute
Ministrul ucrainean de externe a acuzat, sâmbătă, Rusia că deportează ucraineni în Georgia și îi lasă acolo abandonați, fără documente corespunzătoare, la sute de kilometri distanță de casă, relatează Reuters. Andrii Sybiha spune, într-o postare pe

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 6 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 7 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Vremea

București
acum

31°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°