Principalele două obstacole pe care le au de înfruntat investitorii care au atacat segmentul energiei eoliene în România sunt legislaţia, care după mai bine de doi ani nu poate fi aplicată, şi capacitatea destul de redusă a reţelei de transport al electricităţii privind integrarea noilor unităţi.
Dacă în cazul reţelei, cel puţin teoretic, problemele ar putea fi rezolvate prin investiţii semnificative, în cazul legislaţiei lucrurile sunt mai delicate. Această impredictibilitate antrenează mai departe reticenţa băncilor, care oricum sunt puţin deschise când vine vorba de creditare.
"Nu sunt foarte mândru de Legea 220/2008 (privind promovarea energiilor din surse regenerabile - n.red.). Este un mare fiasco pentru autorităţile române care încă trebuie să înveţe cum funcţionează Bruxellesul. Noi mai întâi trebuia să obţinem avizul Comisiei Europene pentru această lege şi apoi s-o promulgăm, ori la noi s-a întâmplat exact pe dos. O ţară europeană normală nu face astfel", spune Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
România are o lege care susţine energiile regenerabile încă din 2008. Este vorba despre Legea 220, care deşi a fost promulgată, nu a putut fi aplicată din cauza absenţei legislaţiei secundare şi a avizului Comisiei Europene. Mai mult, vechiul text legislativ a înregistrat anumite modificări, noua formă a documentului fiind din nou promulgată şi publicată în Monitorul Oficial. Deşi încă de anul trecut Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) trebuia să pună la punct normele de aplicare, acest lucru nu s-a întâmplat nici până în ziua de azi.
Este sau nu supracompensare?
Aceasta este una dintre cele mai importante piedici în calea dezvoltării proiectelor eoliene în contextul în care prin Legea 220 se stabileşte sistemul de sprijinire pentru investiţiile de profil. Energia verde trebuia susţinut
