Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fondurile de pensii au urcat miza pe Bursă înainte de listarea FP

Publicat in Ziarul Financiar, joi 20 ianuarie 2011 ·

Investiţiile în acţiuni ale fondurilor de pensii administrate privat (Pilon 2) au urcat la nivelul record de 530 mil. lei (124 mil. euro) la finele lunii decembrie, ajungând să deţină o pondere de 12,2% din activele totale, care reprezintă, de asemenea, un maxim, potrivit raportărilor Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

La finele lunii noiembrie, investiţiile în acţiuni ale fondurilor de pensii erau de 475 mil. lei (111 mil. euro). Creşterea din decembrie s-a bazat pe sumele mai mari alocate de fondurile de pensii investiţiilor în acţiuni, dar şi revenirii pe creştere a pieţei locale, pe fondul apropierii listării Fondului Proprietatea.

Faţă de sfârşitul lui 2009, investiţiile în acţiuni ale fondurilor de pensii au crescut cu 138%, în timp ce valoarea activelor totale a urcat cu 82%, la 4,33 mld. lei (1,02 mld. euro).

Cu toate acestea, în prezent fondurile de pensii nu publică niciun fel de informaţii privind structura portofoliilor de acţiuni, iar puţine dintre ele oferă informaţii defalcate privind cât din portofoliul de acţiuni este investit pe piaţa locală şi cât sunt plasamentele pe pieţele externe. Cel mai mare fond de pensii, administrat de ING, are şi cele mai mari plasamente pe Bursă, de 251 mil. lei (59 mil. euro). Fondul ING are şi cea mai mare pondere a plasamentelor în acţiuni în total active, de 14,8%. Totodată, fondul a înregistrat la finele lunii septembrie cea mai mare rată de rentabilitate anualizată (randament), de 16%.

Fondul AZT Viitorul Tău, administrat de Allianz, are plasamente de 100 mil. lei pe Bursă, reprezentând 9,9% din activele totale şi a raportat o rată de rentabilitate anualizată de 15,15%.

Al treilea este fondul Aripi, administrat de Generali, cu investiţii în acţiuni de 51 mil. lei (14,6% din active) şi o rentabilitate anualizată de 15,2%.

Fondurile de pensii au depăşit

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 40 minute
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum o ora
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 3 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Trei românce vor fi în semifinale, la Iași, premieră în turneele WTA / Jaqueline Cristian s-a alăturat Soranei Cîrstea şi Irinei Begu

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (foto) s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 250 Iaşi Open, acolo unde va juca împotriva Irine Begu. Este pentru prima oară când în semifina

Bursucu revine pe micile ecrane! Cu ce post TV a semnat fostul prezentator de la Kanal D

Cancan acum 2 ore
Surpriză în televiziune! Bursucu revine pe micile ecrane după o pauză de mai bine de jumătate de an. Prezentatorul și-a dat demisia de la Kanal D la începutul lui 2025, iar de atunci s-a preocupat doar de propriul podcast. Ei bine, acum va putea fi

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 45 minute
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Vremea

București
acum

21°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
Iasi
acum

17°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

19°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°