Borcea a fost ieri la Tribunal, ca parte în procesul transferurilor, şi a spus că se va implica, "un pic", la club
După mai bine de două luni în care a stat departe de România, Cristi Borcea, bronzat şi destins, a revenit din Statele Unite, iar ieri s-a prezentat la Tribunalul Bucureşti, fiind audiat în procesul transferurilor. De fapt, pentru asta a şi venit, primind mandat de aducere. N-a mai fost audiat, deşi a fost lăsat ultimul şi a pierdut mai bine de 5 ore la Tribunal, judecătoarea Geanina Teodorovici constatînd: "Domnul Borcea are prea multe fapte, o lăsăm pentru 16 februarie!". A fost al 27-lea termen, iar şeful dinamovist era extrem de supărat pentru amînare. A solicitat, în zadar, audierea.
La ieşirea din sală, Borcea a confirmat ce a scris Gazeta de ieri: "Am venit să ajut un pic şi societatea Dinamo, nu doar pentru tribunal. Să vedem ce e cu transferurile, deşi, repet, nu mă mai implic cum o făceam. Am venit să ofer un tub de oxigen lui Dinamo! O să merg şi în Antalya, să vorbesc cu jucătorii, să se pună pe treabă! Am văzut că e un proces de întinerire la Dinamo, avem şanse la campionat, chiar dacă prioritatea este cîştigarea Cupei".
Borcea urmează să-l ajute pe Nicolae Badea în ceea ce priveşte tratativele cu Astra şi cu Gloria Bistriţa vizavi de transferurile lui Takayuki, respectiv Moraes.
"La Miami îmbin utilul cu plăcutul. Utilul fiindcă am probleme de sănătate despre care nu vorbesc, plăcutul că stau la plajă şi mă bronzez"
Cristi Borcea, acţionar Dinamo
Borcea a fost ieri la Tribunal, ca parte în procesul transferurilor, şi a spus că se va implica, "un pic", la club
După mai bine de două luni în care a stat departe de România, Cristi Borcea, bronzat şi destins, a revenit din Statele Unite, iar ieri s-a prezentat la Tribunalul Bucureşti, fiind au