Ştiţi care e partea cea mai bună, dacă nu singura, a tuturor lucrurilor care astăzi ne despart, ne înveninează, ne fac să ne urâm şi ne pun stigmatul de cetăţeni ai unei Românii divizate profund? Că se vor încheia. Sursa: EVZ
Ce ni se pare azi, din punct de vedere politic, intolerabil, greşit, de nesuportat, musai să fie denunţat fără zăbavă, mâine va părea un fleac. Mai mult, ce ne dezbină acum, nu peste multă vreme poate chiar ne va uni.
Nu ne-am făcut înţelepţi peste noapte prorocind sfârşitul uneia dintre crizele care domină societatea noastră în prezent. Ci doar constatăm că a fost nevoie să treacă douăzeci de ani şi să dispară un om, golanul ante şi postmortem Cristi Paţurcă, pentru a deveni conştienţi că împăcarea e posibilă. Înainte să se prăpădească, omul care a nemurit "Imnul golanilor" în zona liberă de neocomunism a povestit cum s-a întâlnit cu cel despre care cântase.
La moartea lui Păunescu, Iliescu l-a luat în braţe pe Paţurcă zicându-i că, deşi fusese făcut criminal şi animal, îi plăceau cântecele lui Cristi, pentru ca acesta să-i transmită ulterior mesajul "Ioane, te-am iertat, dar nu uit!". Iar la aflarea tristei veşti despre moartea golanului, activistul din cântec le-a confirmat ziariştilor care l-au sunat că nu-i purta pică lui Paţurcă: "Ne mai vedeam pe la diverse co memorări. În ciuda cântecelor sale, ne vorbeam şi eu chiar l-am apreciat".
În urmă cu două decenii, am fi calificat asemenea gesturi de complezenţă drept trădare. Pact cu diavolul. În prezent, ne par fireşti. Ţin de o Românie normală, identificabilă momentan mai mult în aspiraţii decât în realitate.
E acea ţară în care ne încăpăţânăm să credem că ne vom plăti taxele cândva, unde doar ura ţine puţin, nu şi ceea ce e făcut temeinic, de la legi la asfaltări. Unde "merge şi-aşa" ori "mai dă-i în mă-sa, că nici ei nu sunt mai br
