Norii negri încă nu s-au spulberat de pe cerul Europei, însă scenariile de revenire sunt mai puternice decât cele de colaps.

Teoretic, România este pregătită să-şi reia creşterea economică susţinută. Recesiunea prelungită - deja cea mai lungă de pe continent - n-a fost chiar degeaba. S-au făcut o mulţime de reglaje fine, de la ajustarea balanţei comerciale şi a contului curent până la ruperea graficului exponenţial al cheltuielilor bugetare. În plus, ritmul economiei a fost ţinut sub control de Banca Naţională, în aşteptarea unor reforme de profunzime. Nu toate reformele s-au produs, dar nici recesiunea nu poate fi lăsată să continue la nesfârşit.

Chiar şi în anii de explozie, România funcţiona sub capacitate. Da, unele motoare erau turate excesiv - consumul pe credit şi imobiliarele -, însă altele abia dacă se învârteau. Lipsa infrastructurii este o oportunitate atât pentru construcţii, cât şi, mai ales, pentru eficientizarea ulterioară a logisticii de transport din companii. Productivitatea în agricultură este atât de mică încât are loc să crească cu procente de ordinul sutelor la sută. Oportunitatea investiţiilor în energie regenerabilă, dintre care o mare parte au şi început, este atât de mare încât pot transforma România într-o adevărată putere regională în domeniu.

Toate se adaugă unui potenţial industrial care începuse deja să fie exploatat şi care a ajutat la triplarea PIB în doar 10 ani. Şi aici mai este încă loc de creştere. Forţa de muncă în România este de cinci ori mai ieftină decât media UE, în condiţiile unei pieţe complet deschise. Arbitrajul firesc de pe piaţa muncii face posibile doar două scenarii: fie UE se prăbuşeşte la nivelul din Est, fie Estul creşte - inevitabil - spre nivelul UE.

În plus, deşi China oferă muncă de două ori mai ieftină decât România, şi acolo avantajul se va închide. În condiţiile unor creşteri salari