Produsul Produsul Intern Brut (PIB) pe locuitor, unul dintre indicatorii cei mai relevanţi ai nivelului de trai, va ajunge la nivelul din anul 2008, când criza economică nu se simțea încă, abia în anul 2013 sau chiar în 2014, a declarat, astăzi, Cristian Ionescu, country manager Coface pentru România, Bulgaria şi Slovacia.
Estimările sunt asemănătoare celor făcute de FMI în octombrie anul trecut.
După o creştere de 7,1% în anul 2008, economia României a scăzut cu 7,1% în 2009, iar pentru 2010 Coface estimează că scăderea a fost de 1,9%. În 2011, redresarea va fi timidă, creşterea economică fiind estimată de compania de evaluare financiară Coface la 1,5%, potrivit Agerpres.
"Creşterea economică de 1,5% din 2011 o vom avea doar dacă nu ne creăm singuri probleme, mai ales din punct de vedere politic. La nivel internaţional anul 2011 este unul favorabil şi nu există niciun risc care să ne afecteze economia şi pe care să dăm vina. Stabilitatea politică ramâne un factor esenţial în performanţa economică a ţării", a spus Ionescu.
Prognozele Coface România se înscriu pe linia celor elaborate de instituţiile financiare internaţionale. Atât Fondul Monetar Internaţional (FMI), cât şi Comisia Europeană previzionează o creştere economică de 1,5% în anul 2011.
Reducerea TVA, posibilă
Reprezentantul Coface a subliniat că economia României ar putea fi în anii 2012-2013 suficient de sănătoasă care să permită o reducere a taxei pe valoarea de adăugată (TVA)
Pentru a adduce mai mulţi bani la buget, la 1 iulie 2010, guvernul a majorat TVA de la 19% la 24%.