MasterCard a lansat serviciul de monitorizare în timp real a fraudelor şi a conturilor ale căror date au fost afectate (Expert Monitoring Real-Time Fraud Scoring & Compromised Account Service), în Marea Britanie, Irlanda, România şi pe alte pieţe din Europa, după cum reiese dintr-un comunicat al companiei.
Serviciul de monitorizare si evaluare în timp real a fraudelor (Expert Monitoring Real-Time Fraud Scoring) este adaptat profilului de risc de pe fiecare piaţă şi furnizează emitenţilor, în timpul autorizării, un scor predictiv privind fraudele, ce indică probabilitatea ca o tranzacţie să fie frauduloasă. Astfel, MasterCard ajută emitenţii să identifice şi să prevină în timp real tranzacţiile frauduloase, permiţându-le creşterea capabilităţilor de detectare a fraudelor şi să îşi reducă ulterior costurile cauzate de acestea.
În plus, serviciul de monitorizare a conturilor ale căror date au fost afectate (Expert Monitoring Compromised Account) oferă emitenţilor estimări clare cu privire la aceste conturi, care sunt predispuse la fraudă. Emitenţii pot evalua într-un mod mult mai eficient riscurile de fraude şi astfel îşi reduc pierderile provocate de acestea şi îşi diminuează costurile aferente re-emiterii cardurilor.
„MasterCard ajută instituţiile financiare să îşi protejeze posesorii de carduri împotriva riscului de fraudă. Serviciul de monitorizare în timp real a fraudelor şi conturilor afectate permite clienţilor noştri să detecteze fraudele mult mai eficient şi să ia decizii de autorizare în cunoştinţă de cauză, pentru a stopa frauda înainte ca aceasta să se producă”, spune Wendy Murdock, Chief Payment System Integrity Officer, în cadrul MasterCard Worldwide.
Serviciul de monitorizare în timp real a fraudelor este momentan disponibil în SUA, Canada, America de Sud, Anglia, Irlanda, Olanda, Italia, Germania şi Eu