Guvernul a decis ieri ca programul "Prima casă" să continue şi în acest an, cu acelaşi nivel al cuantumului garanţiei de stat, în limita unui plafon total de garanţii de 200 milioane euro, care ar putea fi suplimentat în luna iulie în funcţie de cererea din partea clienţilor.
Plafonul garanţiilor care pot fi emise în 2011, de 200 milioane euro, reprezintă diferenţa neutilizată la finele anului 2010 din plafonul de 1,7 miliarde euro alocat programului "Prima casă" în anii 2009-2010. Având în vedere o valoare medie a garanţiilor acordate până acum, de 41.000 de euro, rezultă că vor putea fi aprobate aproape 4.900 de dosare de credit. Pe tot parcursul anului trecut au fost acordate aproape 20.000 de credite în cadrul programului.
Premierul Emil Boc a anunţat vineri la postul public de radio, că programul "Prima casă" va continua şi în acest an în limita unui plafon de garanţii de 200 milioane euro, care va fi suplimentat la momentul epuizării.
Persoanele care vor lua credite prin Prima casă vor pune însă conturile curente drept gaj în favoarea băncii, vor avea posibiltatea să solicite modificarea valutei, reeşalonarea sau rescadenţarea împrumutului, iar condiţia privind asocierea a şapte beneficiari pentru construcţia de ansambluri va fi eliminată.
"Se introduce o garanţie suplimentară prin instituirea în favoarea băncii a unui gaj pe conturile curente ale împrumutatului, de natură să protejeze interesele tuturor părţilor implicate în acordarea şi garantarea creditului, pentru cazurile în care s-ar institui popriri asupra conturilor clienţilor", se arată în nota de fundamentare a proiectului hotărârii de guvern care modifică normele de implementare a programului "Prima casă".
Garanţia are ca scop prevenirea situaţiilor în care s-ar pune poprire pe conturi pentru stingerea datoriilor către alţi creditori, ceea ce le-ar pune în situaţia să nu