Tribunalul Bucureşti a decis joi arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Aurel Pârvu, fost consilier local al comunei Ştefăneştii de Jos şi naşul lui Adi Minune, acuzat de la înşelăciune şi spălare de bani într-un dosar privind fraude imobiliare, potrivit Mediafax.
Instanţa Tribunalului Bucureşti a admis propunerea procurorilor de arestare preventivă a lui Aurel Pârvu, decizia putând fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti. Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bucureşti, Laura Andrei, a declarat joi că bărbatul a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.
Aurel Pârvu, fost consilier local din Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov, este acuzat de complicitate la înşelăciune şi spălare de bani într-un dosar de fraude imobiliare, în cadrul căruia au fost făcute, miercuri seară, mai multe percheziţii la sediul Primăriei din localitate şi la locuinţa acestuia.
Acuzaţiile de complicitate la înşelăciune sunt legate de încheierea de către Aurel Pârvu a unui contract cu Primăria Ştefăneştii de Jos, care nu ar fi fost executat efectiv, dar banii aferenţi acestuia ar fi fost încasaţi, potrivit unor surse judiciare.
În ceea ce priveşte acuzaţia de spălare de bani, consilierul local este cercetat pentru că ar fi făcut demersuri şi ar fi intervenit pentru obţinerea de credite de către pastorul Dan Burcică, acuzat şi el în cauză, banii fiind ulterior rulaţi prin intermediul unor firme fantomă, potrivit aceloraşi surse. Aurel Pârvu este naşul lui Adrian Simionescu, cunoscut drept Adi Minune, care este consilier local în Ştefăneştii de Jos.
Acţiunea de miercuri a anchetatorilor este o continuare a unei anchete mai vechi, în care mai multe persoane, printre care şi pastorul Dan Burcică, sunt acuzate în legătură cu fraude imobiliare. În noiembrie 2010, Burcică şi alţi opt suspecţi au fost reţinuţi. Pastorul este acuzat că ar fi obţinut credite bancare cu