Noul film din celebra franciză va fi turnat în România. Regizorul Christopher Nolan a vizitat Salina Turda şi câteva locuri din Capitală . Christian Bale (37 de ani) va juca rolul Batman, iar Anne Hathaway (28 de ani) va intra în pielea personajului Catwoman.
„Batman: The Dark Knight Rises", cu Christian Bale (Batman) şi Anne Hathaway (Catwoman) ar putea fi filmat în România, în primăvara acestui an. Regizorul Christopher Nolan a vizitat luna trecută câteva locuri din Bucureşti şi Salina Turda pentru prospecţiuni în vederea filmărilor. Citiţi şi: Românii care filmează cu Nicolas Cage
Primarul Oprescu a confirmat
„A fost o întâlnire la Primăria Capitalei, pe teme tehnice, la care eu am ajuns aproape de sfârşit. Ştiu doar că regizorul Christopher Nolan a lăsat o listă cu locuri din Capitală unde doreşte să filmeze", a declarat, pentru Mediafax, primarul Sorin Oprescu. Posibilele locuri de filmare ar putea fi Centrul Istoric, strada Edgar Quinet sau chiar Palatul Parlamentului - câţiva membri ai echipei de filmare vizitând câteva săli ale clădirii.
Un regizor de succes
Pentru noul film din seria „Batman", regizorul Christopher Nolan doreşte să ofere personajelor sale mai multă profunzime şi o tentă întunecată cu accente de thriller psihologic. Christopher Nolan a revitalizat franciza „Batman", realizând „Batman - Începuturi" (2005) şi „Cavalerul negru", cel mai mare succes de box office în 2008. „Începutul/ Inception", cel mai nou film al talentatului regizor, a avut premiera pe marile ecrane din România în iulie 2010.
În căutarea Femeii-Pisică Anne Hathaway Foto:Reuters
În urma unei riguroase selecţii, Nolan a ales-o pe Anne Hathaway pentru rolul Catwoman. Apreciată pentru partitura din „Rachel Getting Married", de Jonathan Demme (care i-a adus o nominalizare, în 2009, la Premiile Oscar), a mai jucat în „Diavolul se îmbra