Reforma este bună pentru toţi cetăţenii doar dacă nu le ia nimic din buzunar, indiferent de condiţiile în care acei bani au ajuns în portofelele lor. Reforma este cea mai bună soluţie dacă se obţin astfel mai mulţi bani în buzunare, indiferent cine îi plăteşte şi la ce se renunţă în schimbul lor.
Dacă este vorba despre corelarea salariilor cu productivitatea, de lărgirea bazei de impozitare, de reducerea evaziunii sau de tăierea ajutoarelor şi beneficiilor sociale obţinute ilegal, reforma nu mai este la fel de bună, la fel de plăcută pentru toţi. Anunţul că persoanele care primesc venitul minim vor fi obligate, pentru a-şi păstra ajutorul bănesc, să muncească în folosul comunităţii a iritat deja câteva voci publice. Dar nu la fel de mult precum anunţul că s-ar putea impozita cu 400 de lei fiecare hectar de teren agricol nelucrat.
Reforma, de orice natură, nu poate fi făcută de stat fără acceptul majorităţii populaţiei. Instituţiile statului nu au nicio putere atât timp cât demersurile lor nu au susţinerea publică. Statul trebuie să traducă reforma în ceva concret pentru a convinge. Trebuie şi să o explice, dar şi să fie credibil. Iar singura metodă pentru a fi credibil este să prezinţi rezultate, să justifici sacrificiile de până atunci.
Atât timp cât salariile bugetarilor sunt tăiate, dar în continuare mii, poate zeci de mii de angajaţi la stat ocupă acele funcţii doar pentru că au rude sau prieteni în partidele politice, nu se poate vorbi despre reformă. Este o simplă tăiere de salarii.
În momentul în care companiile de stat, conduse de directori numiţi pe criterii politice, au pierderi de miliarde de euro an de an, majorarea TVA nu face parte din niciun plan de salvare a economiei. Este o măsură disperată la care Guvernul a apelat pentru că nu a avut o altă soluţie. Este normal ca majoritatea pensionarilor să plătească asigurări de sănătat