Tenismana română Monica Niculescu a reuşit o nouă partidă excelentă la primul turneu de Mare Şlem al anului, calificându-se în turul trei la Australian Open, informează site-ul federaţiei de specialitate. Olteanca de 23 de ani, a 85-a jucătoare a lumii, s-a impus categoric, scor 6-4, 6-1, în faţa favoritei 32 a competiţiei de la Melbourne, bulgăroaica Tsvetana Pironkova. Jucătoarea originară din Slatina nu a reuşit să treacă până acum de turul secund la un turneu de Mare Şlem (Australian Open 2009 şi Wimbledon 2008, 2010), realizând astfel cea mai bună performanţă din carieră. Francesca Schiavone (7 WTA) va fi adversara Monicăi Niculescu din turul trei, jucătoarea din Italia, care a triumfat în 2010 la Roland Garros, câştigând greu în faţa canadienei Rebecca Marino, cu 6-3, 5-7, 9-7. Schiavone (30 de ani) a ajuns de două ori în optimile de finală la Melbourne (2006 şi 2010). Cele două jucătoare s-au mai întâlnit o singură dată până acum în circuitul mondial, Schiavone impunându-se în optimile ediţiei din 2009 ale turneului de la Moscova, scor 6-2, 7-5.
Sorana continuă
la dublu, Edina nu
Târgovişteanca Sorana Cârstea a cunoscut succesul şi în proba de dublu la Australian Open, unde face pereche cu Lucie Safarova, din Cehia. Cele două tenismene le-au învins în primul tur, scor 5-7, 6-2, 6-2, pe Sarah Borwell (Marea Britanie) şi Marie Eve Pelletier (Canada) şi urmează să le întâlnească pe câştigătoarele disputei - Tamira Paszek (Austria) / Tsvetana Pironkova (Bulgaria) - Cara Black (Zimbabwe) / Anastasia Rodionova (Australia).
Tot în runda inaugurală de dublu, Edina Gallovits-Hall şi franţuzoaica Alize Cornet au fost eliminate după două seturi, scor 6-7(3), 2-6, de cuplul Natalie Grandin (Africa de Sud) şi Vladimira Uhlirova (Cehia). Jucătoarea originară din Timişoara, dar care locuieşte în SUA, a părăsit astfel Openul Australiei, deoare