- Cultural - nr. 707 / 21 Ianuarie, 2011 Cand au venit, si-au imaginat Rosia Montana un sat fara caini, in care pot face tot ce le cere pofta, iar apoi, fara cracneala, sa-ncarce aurul in carute si... valea! Dar, neasteptat, au aparut cainii. Existau, totusi! I-au privit, i-au lasat sa latre, vazandu-si in tihna de-ale lor. De aur. Ceva peste vreo 300 de tone si de vreo cinci-sase ori mai mult argint. Au gasit si "momeala": sa dea si celor din tara (teritoriul!) invadata vreo douazeci de procente. Cautatorii de aur au incropit in graba si un proiect pe care l-au plimbat pe la usi bucurestene, care se deschideau larg la auzul marii aventuri din Patrulaterul de aur al Romaniei. Mai ales ca bateau la usa alegerile... Povestea "explorarii" a mers snur. Tot snur au luat si aprobarile pentru mediu. Semnaturi cu ochii inchisi. N-am fost de fata, dar merita sa studiez "starea" buzunarelor. Ca asa cred cei ce suspecteaza marea afacere de la Rosia Montana. Era in '95, spre toamna... Apoi, taceri vinovate. Tac oamenii importanti din partide, tac ministrii, tac secretarii de stat, tac cei de la SRI, tac toti cei care ar fi trebuit sa verifice "intamplarea" de la Rosia Montana. Taceri-complice! Pana s-au ridicat glasuri de societati civile. Zeci de mii de semnaturi impotriva proiectului-criminal, culese doar de un singur om, inginerul miner Ioan Felea, mot din zona proiectatului-dezastru, protestul universitarilor bucuresteni, rezolutia celor peste 700 de specialisti din lumea intreaga. Proteste-n vant! Si-a facut apoi public punctul de vedere si Academia Romana, intr-o sesiune speciala, organizata la 4 martie 2003. O actiune ferma, dura, fara precedent. Prin glasul acad. Eugen Simion, presedintele Academiei Romane, s-a spus adevarul, ocolit pana atunci de oficialitati: "metodele prevazute pentru exploatare sunt catastrofale pentru intreg mediul Apusenilor". O concluzie bazat