Viruşi, arme şi oţel. Soarta societăţilor umane
de Jared Diamond, Editura ALLFA, 2010
În cartea sa „Studiu asupra istoriei“, istoricul britanic Alfred Toynbee, cel care a enumerat şi catalogat 23 de civilizaţii până în actuala etapă a umanităţii, a considerat că vitregia mediului nu a permis unora dintre aceste civilizaţii să ajungă la maturitate, în timp ce altele au dispărut relativ rapid din istorie.
Jared Diamond, profesor de geografie şi fiziologie la UCLA, membru al Academiei Americane de Arte şi Ştiinţe, este autorul unei cărţi - „Viruşi, arme şi oţel“ - premiate cu Premiul Pulitzer, în care ne prezintă o istorie a lumii din perspectiva fascinantă a observării civilizaţiilor „primitive“ şi a celor superdezvoltate, în ultimii 13.000 de ani, cât s-au scurs de la ultima eră glaciară. Cum se face, se întreabă Diamond, care a primit Medalia Naţională pentru Ştiinţă pentru contribuţiile sale remarcabile în domeniu, că există diferenţe izbitoare între istoriile îndelungate ale populaţiilor de pe continente diferite? Într-un studiu remarcabil întins pe durata a 19 capitole, urmate de un epilog, omul de ştiinţă american trece în revistă condiţiile de mediu şi provocările acestuia în cazul populaţiilor din Polinezia, unele dintre ele aflate şi astăzi într-o stare de primitivism (maorii, australienii aborigeni). După un adevărat tur de forţă savant, ajunge la concluzia că doar diferenţele dintre medii au putut face ca eurasiaticii să dezvolte o civilizaţie strălucitoare, în timp ce străvechii aborigeni nu.
Diamond opinează că ar fi putut fi invers dacă locurile ar fi fost, în mod neaşteptat, schimbate. Argumentele sale, captivant demonstrate după 40 de ani de observaţii dintre cele mai pătrunzătoare, duc la concluzia că un mediu ostil (cum ar fi cele studiate în Borneo, Tasmania, sud-estul Australiei sau în insulele Java şi Hawai) a decis rămân
