Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Caravaggio, portret de roman

Publicat in Observator Cultural, vineri 21 ianuarie 2011 ·

Dacă romanul lui Radu Paraschivescu,Fluturele Negru (Editura Humanitas), ar fi apărut în SUA ori în Marea Britanie, ar fi avut din start toate şansele să ajungă un bestseller cu drepturile de ecranizare vîndute în avans, iar autorul lui invitat cu aplauze la cele mai mediatizate cluburi de carte şi show-uri de televiziune. Asta pentru că recuperările prin prisma ficţiunii ale unor poveşti de viaţă cu protagonişti glorioşi, neguroşi şi zbuciumaţi, salvaţi din epoci de mult apuse, au început de ani buni să se adune, cel puţin în Occident, în falii de gen cu milioane de cititori. E suficient să o pomenim pe Philippa Gregory sau Sarah Dunant, două autoare de mare succes, ajunse aproape mărci înregistrate ale genului. Comparaţia dintre cartea lui Radu Paraschivescu şi popularele romane istorice şi de atmosferă pe care le semnează romancierele pomenite mai sus se opreşte însă la potenţialul de marketing al temelor abordate. Radu Paraschivescu, Fluturele negru, Editura Humanitas, Bucureşti, 2010, 328 p. Miza prozatorului romån trece dincolo de recuperarea romanţat-biografică, iar formula epică pe care o dezvoltă în acest roman, născut din povestea de viaţă a iconoclastului Caravaggio, vrea mai mult decît un şir alert de istorisiri, care să-şi provoace cititorul la o cursă de lecturăà bout de souffle, pînă spre final. Partea bună a acestei dorinţe de a da „mai mult decît o poveste“ constă în faptul că i s-au permis prozatorului o desfăşurare stilistică şi un spaţiu de forjare a detaliului (istoric, de atmosferă sau psihologic) discreţionare. Iar cum Radu Paraschivescu are aceas-tă aplecare către tuşa grea, apăsat lucrată, cînd vine vorba de descrieri şi reconstituiri de atmosferă, tema pe care şi-a grevat povestea în acest roman i-a fost cum nu se poate mai ofertantă. Sînt bucăţi de proză în care amănuntul care lasă aerul timpului să intre în poveste funcţionează ca l

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTOGALERIE Cele mai spectaculoase ținute de la Gala Premiilor Oscar 2025

HotNews acum 40 minute
Gala Premiilor Oscar 2025 a avut loc noaptea trecută în Los Angeles. Pe lânge premii, ceremoniile Oscar aduc în fiecare an o seară de modă, vedetele de la Hollywood pregătind cele mai spectaculoase ținute demne de covorul roșu, notează CNN. Pe covor

Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă și căldură. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 45 minute
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, luni, 3 martie, că în următoarele zile, până vineri inclusiv, 7 martie, vor fi făcute lucrări de reabilitare pe conductele reţelei termice, în mai multe zone din Capitală. Intervenţi

Noi restricții de circulație pe Valea Oltului. Care sunt orele la care se poate circula liber pe DN7

Ziare.com acum 12 minute
Urmează noi restricții de circulație pe Valea Oltului (DN7), timp de aproximativ o lună, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Circulația va fi afectată începând de marți, 4 martie, pe sectorul cuprins între

Cătălin Predoiu, despre o eventuală candidatură a lui Ilie Bolojan la prezidențiale: „Nu discutăm așa ceva” / PNL va cere discutarea în ședințele coaliției a candidaturii lui Victor Ponta

HotNews acum 40 minute
Președintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu, spune că nu se ia în calcul o candidatură a lui Ilie Bolojan la alegerile prezidențiale din mai. El a vorbit și despre posibila candidatură a lui Victor Ponta, deputat PSD, și a spus că va discuta „ace

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 3 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum 2 ore
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Pentagonul dispune o întrerupere a operaţiunilor cibernetice împotriva Rusiei

Mediafax acum o ora
Această întrerupere intervine în contextul în care Donald Trump realizează o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina. După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingto

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 3 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

O fetiță a rămas cu handicap grav după o perfuzie administrată greșit

Adevarul acum 29 minute
Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a fost obligat de instanță să plătească daune uriașe pentru familia unei fetițe, care a suferit sechele grave după ce i-a fost administrată greșit o perfuzie.

Parchetul European Antifraudă, condus de Laura Kovesi, a investigat în 2024 fraude de 24,8 miliarde de euro, în mai multe țări europene

Ziare.com acum o ora
Parchetul European Antifraudă (EPPO), condus de Laura Kovesi, a realizat în 2024 un total de 2.666 de investigaţii active privind fraude fiscale de 24,8 miliarde de euro, care au vizat bugetul comunitar. Valoarea fraudelor găsite de procurorii europ

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/7°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/6°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°