Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Contracte de 45 miliarde de dolari. Fără condiţii

Publicat in Romania Libera, vineri 21 ianuarie 2011 ·

În pofida pompei unei vizite de stat şi a covorului roşu derulat pentru preşedintele chinez Hu Jintao, Administraţia Obama a redus ambiţiile sale iniţiale privind un vast parteneriat cu noul gigant asiatic.

Preşedintele Barack Obama a evocat în faţa omologului său chinez delicata problemă a drepturilor omului, i-a cerut să ajusteze cursul yuanului şi să permită întreprinderilor americane să se bată cu arme egale pe piaţa chineză.

În acelaşi timp a precizat „interesul enorm" pentru o reuşită reciprocă. Hu a admis că relaţiile bilaterale au realizat noi progrese dar, voalat, a avertizat Washingtonul: „China şi SUA vor trebui să respecte alegerile lor de dezvoltare şi interesele primordiale ale fiecăreia". După întrevederea bilaterală din Biroul Oval, cei doi s-au arătat deschişi să aplaneze divergenţele lor comerciale, să depăşească „fricţiunile" şi să se debaraseze de „vechile stereotipuri". Concret, Washingtonul a anunţat semnarea de către China a unor contracte în valoare de 45 miliarde dolari cu întreprinderi americane, între care comanda a 200 de avioane Boeing (19 miliarde).

Ieri, China anunţa o creştere forte de 10,3% pe anul 2010, ceea ce îi întăreşte statutul de a doua putere economică mondială, dinamismul economiei chineze contrastând în mod frapant cu anemica relansare americană.

Una din axele principale ale politicii externe iniţiale a preşedintelui Obama era căutarea cooperării cu alte puteri, între care China, pentru a ataca marile probleme mondiale, dar a realizat că liderii de la Beijing nu oferă decât o cooperare limitată. Acum, la cererea lui Obama de a reevalua yuanul, replica a venit prin adjunctul ministrului chinez de Externe: „întâlnirea dintre cei doi lideri chinez şi american nu a modificat esenţial" politica monetară a Chinei.

Politica Administraţiei Obama faţă de China ţine cont de faptul că sunt profund interd

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Recorder: Nicușor Dan, însoțit în campanie de un fost colonel SRI. „Este o activitate de voluntariat”

HotNews acum 2 ore
Candidatul la alegerile prezidențiale Nicușor Dan a fost însoțit, atât la depunerea candidaturii, cât și la deplasările sale electorale prin țară de un fost colonel SRI. Primarul Capitalei a declarat că „am fost informat” despre statutul acestuia, c

Dacian Cioloş, numit consilier onorific al preşedintelui interimar Ilie Bolojan / Florin-Lazăr Vlădică, numit Director al Oficiului Informaţii Integrate şi consilier de stat la Cotroceni

News.ro acum 16 minute
Dacian Julien Cioloş a fost numitr în calitatea de Consilier onorific al Preşedintelui interimar al României, având ca responsabilitate implicarea în activităţile de coordonare şi monitorizare a implementării parteneriatelor strategice ale României,

Salvaţi Copiii: Părinţii din România plătesc aproape 10.000 de lei anual pentru meditaţii, after school şi materiale didactice. În ultimii 3 ani, costul mediu suportat de părinţi pentru educaţie a crescut cu 3.000 de lei – STUDIU

News.ro acum 23 minute
Părinţii din România plătesc aproape 10.000 de lei anual pentru meditaţii, after school şi materiale didactice, arată un studiu realizat de organizaţia Salvaţi Copiii. Datele colectate în cadrul cercetării arată că cei mai mulţi bani sunt plătiţi pe

Şeful Guvernului Hamas în Fâşia Gaza, Essam al-Dalis, şi alţi patru membri ai Guvernului, ucişi în atacurile israeliene, anunţă mişcarea

News.ro acum o ora
Şeful Guvernului Hamas în Fâşia Gaza, Essam al-Dalis, a fost ucis în atacurile aeriene israeliene din noaptea de luni spre marţi, soldate cu cel puţin 330 de morţi, majoritatea copii şi femei, anunţă marţi într-un comunicat mişcarea islamistă, relat

Superliga: Mehmet Topal revine pe banca tehnică a echipei Petrolul Ploieşti

News.ro acum o ora
Petrolul Ploieşti a anunţat, marţi, că a ajuns la un acord cu Mehmet Topal, care revine pe banca tehnică a “lupilor”. Topal a plecat de la Petrolul 21 decembrie 2024, când a fost înlocuit cu Adrian Mutu. Mutu a părăsit Petrolul luni, după nici trei

Grupul italian Zoppas Industries a deschis un centru de tehnologie în Iulius Town (P)

Timpolis acum 23 minute
Foto: Iulius Town Timişoara Grupul italian Zoppas Industries, unul dintre liderii globali specializaţi pe soluții termice și elemente de încălzire pentru diverse industrii, inclusiv electrocasnice, automotive şi aeronautică, marchează un pas importa

CCR discută miercuri o contestaţie privind candidatura liderei POT, Anamaria Gavrilă

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituţională discută miercuri, 19 martie, o contestaţie depusă împotriva înregistrării candidaturii liderei POT, Anamaria Gavrilă, la alegerile prezidenţiale din luna mai. Ședinta judecătorilor constituţionali pe contestaţie va avea loc în

Furtul comorilor dacice din Olanda. „Suspecţii au fost în Muzeul Drents cu o lună şi jumătate înainte de jaf”. Primele declarații ale unuia dintre avocații suspecților

HotNews acum 4 ore
Doi suspecţi în cazul furtului obiectelor de patrimoniu din România expuse la Muzeul Drents din Assen au vizitat muzeul cu o lună şi jumătate înainte de jaf. Cu toate acestea, ei neagă că ar fi furat comorile, scrie RTVDrenthe, conform News.ro. Denn

Restul arhivelor despre asasinarea lui John F. Kennedy urmează să fie publicat marţi, anunţă Trump într-o vizită la Kennedy Center

News.ro acum 2 ore
Restul arhivelor Guvernului american cu privire la asasinarea fostului preşedinte John F. Kennedy (JFK) în 1963 urmează să fie publicat marţi, a anunţat preşedintele american Donald Trump, care promite de mult timp să ofere acces la documente păstra

Fostul șef ANPC Horia Constantinescu anunță că a demisionat din PSD. „Mă declar învins de ipocrizie, de fățărnicie, de slugărnicie”

HotNews acum 30 minute
Fostul șef al Protecției Consumatorilor și candidat la Primăria Constanța în 2024, Horia Constantinescu, a anunțat, marți, pe pagina de Facebook, că a demisionat din PSD, declarându-se „învins de ipocrizie, făţărnicie şi slugărnicie”. „Am «demisiona

Vremea

București
acum

mar.

1°/5°
mie.

0°/9°
joi

4°/12°
vin.

5°/15°
Iasi
acum

mar.

-1°/4°
mie.

1°/8°
joi

2°/12°
vin.

5°/15°
Constanta
acum

mar.

2°/6°
mie.

0°/8°
joi

4°/9°
vin.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/3°
mie.

-1°/7°
joi

0°/10°
vin.

2°/13°
Timisoara
acum

mar.

-1°/5°
mie.

-1°/9°
joi

1°/12°
vin.

3°/15°