Cinci tineri luptători anticomunişti au produs primul atac „terorist" românesc şi au pus stăpânire pe reprezentanţa diplomatică a României din Elveţia.

Românii au produs, în anii comunismului, un incident diplomatic care, pe undeva, se asea¬mă¬nă cu criza ostaticilor americani din Iran. Dacă în cazul Iranului, islamiştii au atacat Ambasada SUA, în cazul românilor, o serie de luptători anticomunişti au atacat şi au pus stăpânire, în februarie 1955, pe Legaţia Republicii Populare Române din Berna.

Episodul este descris cu lux de amănunte de către istoricul Stejărel Olaru în cartea sa „Cei cinci care au speriat Estul", apărută la Editura Polirom. Foarte succint, un grup format din cinci tineri luptători anticomunişti români au vrut să jefuiască Legaţia comunistă şi să pună mâna pe documente compromiţătoare.

Legaţia Republicii Populare Române din Elveţia era, de fapt, unul dintre cele mai importante centre de spionaj ale Securităţii. Practic, era vorba de un adevărat „nod" al informaţiilor. Acolo erau colectate informaţii care proveneau din statele NATO şi care apoi erau transmise către Bucureşti şi către Moscova. Legaţia din Berna era un adevărat „releu" în această reţea, în condiţiile în care spionii comunişti profitau de statutul de neutralitate al Elveţiei. Cei cinci tineri voiau să atragă atenţia asupra abuzurilor regimului comunist. Atacul asupra Legaţiei a început în seara de 14 februarie 1955. Tinerii au intrat într-una dintre clădirile Legaţiei, mai exact în locuinţa „şoferului" Aurel Şeţu, un agent al Securităţii. Acesta, împreună cu ataşatul Miron al Legaţiei şi cu secretarul Şandru tocmai aduseseră de la Zürich curierul diplomatic, sosit din România.

„Şoferul" Şeţu a ajuns în clădirea Legaţiei pe la ora 2.00. Unul dintre cei cinci atentatori l-a somat să se oprească, însă Şeţu a refuzat. Aşa că a tras, iar Şeţu a murit după ce ajunses