Potrivit portalului imobiliar Imopedia, peste 65% din bucureştenii care intenţionează să cumpere apartamente caută locuinţe la un preţ sub 75.000 de euro, adică în jurul valorii garantate prin programul "Prima Casă".
"Peste 65% din căutările de apartamente din imopedia.ro din ultimul an au fost şi continuă să fie plafonate la bugetul de 75.000 euro, adică în jurul valorii de garantare a programului «Prima Casă». Dinamica căutărilor de apartamente este dependentă de soluţiile de finanţare din piaţă, fie venite din sistemul guvernamental, fie din cel bancar", a declarat, într-un comunicat Răzvan Muntean, director general al imopedia.ro, scrie Mediafax.
Imopedia.ro a analizat evoluţia cererii în funcţie de buget pe trei tipuri de locuinţe din Capitală, respectiv garsoniere, două şi trei camere.
Astfel, cea mai mare cerere pentru garsoniere se înregistrează la cele cu preţuri de sub 60.000 de euro. Această categorie de preţ a înregistrat şi cea mai mare creştere a cererii, de la 70% la startul programului "Prima Casă", în primavara anului 2009, la 89% în toamna anului trecut. Din căutările de pe portalul imopedia.ro, se poate observa că pe măsură ce preţurile locuinţelor au scăzut, căutările pentru garsoniere cu buget între 60.000 şi 75.000 euro s-au împuţinat. Astfel, dacă la debutul programului ele reprezentau 27% din totalul căutărilor, la finele anului trecut acestea aveau doar 11%.
La apartamentele cu două camere, 68% din bucureşteni, în creştere de la 58%, sunt interesaţi să cumpere locuinţe cu preţuri de sub 60.000 de euro.
"Interesul a crescut, pe măsură ce preţurile au început să scadă şi au apărut oferte atractive în piaţă, cu locuinţe în zone bune ale Capitalei", se menţionează în comunicat.