Antibioticele din farmacia naturii, precum usturoiul, răşina „Mumio”, propolisul, plopul negru, hreanul, cresc imunitatea, atenuează simptomele bolii şi combat suprainfecţia.
Lunile de iarnă coincid cu o creştere a cazurilor de infecţii, iar frigul este unul dintre factorii favorizanţi. Un lucru important trebuie să reţii: antibioticele nu au niciun efect asupra virusurilor care provoacă răceala.
Usturoiul, rivalul penicilinei
Multe studii au confirmat eficienţa usturoiului în infecţii în care antibioticele şi antiviralele de sinteză nu au dat rezultatele aşteptate. Cercetările au evidenţiat că substanţele chimice conţinute de bulbul de usturoi, printre care glucidele, protidele, insulina, acizii graşi organici (alicina şi garlicina), alături de vitamina C şi de vitaminele din grupul B totalizează peste 20 de substanţe antivirale şi antibacteriene.
Elixir din Tibet
Un elixir antiinfecţios tot pe bază de usturoi, este folosit din vremuri îndepărtate pentru combaterea a mai bine de 70 de boli severe. Tinctura se prepară din 350 g de usturoi pisat, 250 g de miere curată şi din 250 ml de alcool de 90 de grade. Leacul se păstrează zece zile la întuneric, apoi se strecoară şi se ţine încă trei zile în aceleaşi condiţii. Picăturile se toarnă, în 50 ml de lapte dulce nefiert Terapia se face urmând o schemă strictă de tratament (prezentată în tabel) .
«Răşina munţilor» purifică organismul
„Mumio" sau „răşina munţilor" este un balsam natural cu efecte remarcabile asupra sănătăţii. Specialiştii spun că jumătate din elementele existente în tabelul lui Mendeleev se regăsesc în compoziţia acestui tonic al sistemului imunitar. Extractul de „Mumio" se procură de la PLAFAR şi se administrează potrivit unor indicaţii medicale precise, în funcţie de afecţiunile aferente.
Propolisul creşte imunitatea
Propolisul, cel mai puternic