Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sediul APIA sub asalt în ultima zi de depunere a dosarelor de subvenţii

Publicat in Adevarul, vineri 21 ianuarie 2011 ·

Sute de oameni din toate colţurile judeţului se calcă astăzi în picioare pentru depunerea dosarului de subvenţii. Deşi noua sesiune a demarat în decembrie şi ţine până în 21 ianuarie, fermierii au amânat depunerea pe ultimele zile

Crescătorii de animale se înghesuie de câteva zile pe holurile şi pe treptele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA ) pentru a-şi depune dosarul pentru subvenţii la bovine din zone defavorizate. Noua sesiune de depunere, după cea dintâi încheiată în luna august a început în 28 decembrie 2010 şi se încheie mâine. Apropierea termenului limită i-a speriat pe fermieri şi i-a pus pe drumuri către Bistriţa din prima zi a acestei săptămâni. În timp ce funcţionarii de la APIA, care au program prelungit până la 20 seara, spun că nu mai fac faţă avalanşei de cereri, oamenii se plâng de zecile de acte cerute la dosar şi de drumurile interminabile.

Aşteaptă la cozi câte o zi

Sediul APIA din Bistriţa este singurul din judeţ care preia cererile de subvenţie, deşi instituţia are centre în toate oraşele judeţului. „Nu ştiu de ce a trebuit să ne aducă atâta drum, doar puteam să mergem la Beclean, că este şi acolo APIA. Că oricum ne-au trimis şi pe acolo pentru alte hârtii ", se plânge Susana Sabo, o bătrânică de 76 de ani venită tocmai din comuna Târlişua. A ajuns de dimineaţă la sediul APIA şi a prins-o seara: „am stat mult la coadă, acuma am terminat, a mai trebuit să vin odată în oraş ca îmi lipseau nişte acte. Am două vaci, că a treia a murit, pentru ajutoarele astea bat drumurile", spune bătrâna. Un alt fermier, de 80 de ani Leon Mescanic a bătut drumul, pentru subvenţie de mai multe ori tocmai din Leşu Ilvei: „Am 7 vaci cu lapte, banii care-i primim, când i-om primi , nu-s destui, dar ce să facem? Umblăm pe drumuri şi ne zbatem. Acuma am venit dimineaţa şi plec seara înapoi", spune bătrânul.

Nu pot trece nici

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

23°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°