Pot spune că înţeleg goana după senzaţional a presei. După ex­clusi­vităţi şi ştiri fierbinţi. Dar o în­ţeleg în măsura în care acestea sunt fidele realităţii şi nu nişte in­flamări a acesteia doar pentru a clama întâietatea. Câteodată se împinge în faţă o realitate atât de operată, că depăşeşte faza de exagerare devenind pur şi simplu minci­ună. Îţi dai seama, când vezi că titlul, răsunător, nu se confirmă în text. „S-a găsit ar­ma crimei”, au bubuit la un mo­ment dat ştirile, în cazul nenorocirilor înlănţuite de la Cerna­vo­dă. Dar dacă ascultai, ori citeai mai departe, aflai că de fapt s-a găsit un cuţit. „Un posibil cu­ţit”, a zis procurorul, cuţit care, când ştirea a-nceput să circule, era încă supus analizelor. La astfel de subiecte adevărul contează ca respect faţă de public.

În alte cazuri însă, ştirile ge­nerează comportamente, preju­decăţi. De exemplu circulă acum ştirea că „s-au găsit la gu­noi docu­mente secrete” ale Bi­roului de Cri­mă Organizată Cons­tanţa. Cam toată media a pre­luat acest titlu deşi nu s-a pu­tut proba nimic, sin­gurul care sus­­ţine asta fiind „gă­sitorul” ca­re, după ce-a cotro­băit prin gu­noaie nu se ştie ce, le-a „gă­sit”, s-a dus acasă, le-a scanat şi le-a tri­mis pe mail presei. De ce? Măcar la prima vedere pare ne­ve­rosimil. Marţi am auzit că un pensionar a fost îmbrâncit de jandarmi la protestul cadrelor mi­litare din Constanţa. Aşa a fost transmisă la început ştirea, când evenimentul era foarte proas­păt. Dar din înregistrările evenimentului se vede altceva.

O astfel de informaţie rămâne întipărită în minte chiar dacă ulterior se revine asupra ei. Ră­mâne, se interpre­tează şi se pro­pa­gă. Am fost la câte­va proteste de când cu scăde­rile salariale şi m-am întrebat tot timpul cum de pot sta jandarmii cu atâta calm în faţa mulţimii. Puteau bine mersi să sară ei pâr­leazul dincolo, în gaşca protestatarilor, că