Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ştiri nou-nouţe

Publicat in Jurnalul, vineri 21 ianuarie 2011 ·

Pot spune că înţeleg goana după senzaţional a presei. După ex­clusi­vităţi şi ştiri fierbinţi. Dar o în­ţeleg în măsura în care acestea sunt fidele realităţii şi nu nişte in­flamări a acesteia doar pentru a clama întâietatea. Câteodată se împinge în faţă o realitate atât de operată, că depăşeşte faza de exagerare devenind pur şi simplu minci­ună. Îţi dai seama, când vezi că titlul, răsunător, nu se confirmă în text. „S-a găsit ar­ma crimei”, au bubuit la un mo­ment dat ştirile, în cazul nenorocirilor înlănţuite de la Cerna­vo­dă. Dar dacă ascultai, ori citeai mai departe, aflai că de fapt s-a găsit un cuţit. „Un posibil cu­ţit”, a zis procurorul, cuţit care, când ştirea a-nceput să circule, era încă supus analizelor. La astfel de subiecte adevărul contează ca respect faţă de public.

În alte cazuri însă, ştirile ge­nerează comportamente, preju­decăţi. De exemplu circulă acum ştirea că „s-au găsit la gu­noi docu­mente secrete” ale Bi­roului de Cri­mă Organizată Cons­tanţa. Cam toată media a pre­luat acest titlu deşi nu s-a pu­tut proba nimic, sin­gurul care sus­­ţine asta fiind „gă­sitorul” ca­re, după ce-a cotro­băit prin gu­noaie nu se ştie ce, le-a „gă­sit”, s-a dus acasă, le-a scanat şi le-a tri­mis pe mail presei. De ce? Măcar la prima vedere pare ne­ve­rosimil. Marţi am auzit că un pensionar a fost îmbrâncit de jandarmi la protestul cadrelor mi­litare din Constanţa. Aşa a fost transmisă la început ştirea, când evenimentul era foarte proas­păt. Dar din înregistrările evenimentului se vede altceva.

O astfel de informaţie rămâne întipărită în minte chiar dacă ulterior se revine asupra ei. Ră­mâne, se interpre­tează şi se pro­pa­gă. Am fost la câte­va proteste de când cu scăde­rile salariale şi m-am întrebat tot timpul cum de pot sta jandarmii cu atâta calm în faţa mulţimii. Puteau bine mersi să sară ei pâr­leazul dincolo, în gaşca protestatarilor, că

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum o ora
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum o ora
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Fum la o clădire administrativă din cadrul centralei nucleare de la Cernavodă

Mediafax acum o ora
La faţa locului au fost alocate patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. „Este important de precizat că securitatea celor două reactoare nucleare nu este pusă în pericol. În acest moment, nu există riscuri pentru angajaţi

România participă din 2025 cu militari la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO: Am trimis în Slovacia sisteme moderne cu rachete antitanc

HotNews acum 23 minute
România și-a extins prezența începând cu luna ianuarie a anului 2025, cu efective și tehnică militară la încă două grupuri de luptă ale NATO care funcționează în țările aliate de pe Flancul Estic, anunță MApN. Armata română a trimis un detașament an

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid

Mediafax acum o ora
Edilul arată că reorganizarea teritorială este un subiect extrem de serios care trebuie abordat cu specialişti şi numai pe baza unor studii fundamentate. „Este esenţial să ne bazăm pe lucruri concrete înainte de a desemna pe cineva pentru a face ace

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 3 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Amenzi de 60.000 de lei la centrele pentru copiii cu dizabilităţi, ţinuţi în condiţii insalubre şi trataţi cu medicamente expirate. DSP Mureş a suspendat activatea de spălătorie la patru centre şi activitatea de alimentaţie colectivă la trei centre

News.ro acum 30 minute
Direcţia de Sănătate Publică Mureş a dat amenzi în valoare de 60.000 de lei la centrele rezidenţiale pentru copii cu deficienţe neuro-psihice din Târgu Mureş, ţinuţi în condiţii insalubre şi trataţi cu medicamente expirate. Totodată, DSP Mureş a sus

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum o ora
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

VIDEO Primele imagini cu bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino. Filmul evenimentelor prezentat de managerul unității medicale

HotNews acum o ora
Polițiștii îl caută în continuare pe bărbatul care a sustras trei picioare care au fost amputate dintr-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Capitală. Între timp, trei anchete au fost deschise în acest caz. Potrivit unor surse din anchetă, este o che

Bărbat arestat preventiv pentru că a încercat să violeze aceeași femeie pentru a patra oară

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat din județul Iași și-a petrecut peste 15 ani din viață în închisoare, după ce a violat o femeie. De fiecare dată când a fost eliberat, bărbatul s-a întors din nou la victimă pentru a o agresa sexual, iar pe 6 ianuarie, când a fost eliberat

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/3°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/1°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°