Editorialul semnat de Mihaela-Cătălina Vicol, intitulat „Dreptul la sănătate: de la vulnerabilitate la protecţie“, care deschide programatic REVISTA ROMĂNĂ DE BIOETICĂ nr. 3/2010, atrage atenţia că acest drept fundamental al omului implică „mai mult decât absenţa bolii sau a infirmităţii”. Declaraţia Universală asupra Bioeticii şi Drepturilor Omului – UNESCO aduce un element esenţial, acela al responsabilităţii sociale, „ca factor de implicare a statelor în promovare şi protecţia acestor drepturi“, subliniind nevoia de promovare a conceptului de performanţă a sistemului de sănătate. Complexitatea acestui concept creşte aproape exponenţial atunci când este vorba de vulnerabilitate, care poate fi a unor categorii de persoane, fără a uita că, în sine, starea de boală implică o anumită vulnerabilitate, care trebuie temeinic cunoscută şi protejată. (...)

Editorialul semnat de Mihaela-Cătălina Vicol, intitulat „Dreptul la sănătate: de la vulnerabilitate la protecţie“, care deschide programatic REVISTA ROMĂNĂ DE BIOETICĂ nr. 3/2010, atrage atenţia că acest drept fundamental al omului implică „mai mult decât absenţa bolii sau a infirmităţii”. Declaraţia Universală asupra Bioeticii şi Drepturilor Omului – UNESCO aduce un element esenţial, acela al responsabilităţii sociale, „ca factor de implicare a statelor în promovare şi protecţia acestor drepturi“, subliniind nevoia de promovare a conceptului de performanţă a sistemului de sănătate. Complexitatea acestui concept creşte aproape exponenţial atunci când este vorb Publicitate a de vulnerabilitate, care poate fi a unor categorii de persoane, fără a uita că, în sine, starea de boală implică o anumită vulnerabilitate, care trebuie temeinic cunoscută şi protejată. Întrebarea este: Cine şi cum poate face ca această protecţie să fie reală? Un răspuns adecvat este greu de formulat, câtă vreme dreptul la sănăt