Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locuri libere la Buşteni!

Publicat in Jurnalul, vineri 21 ianuarie 2011 ·

Pârtia Kalinderu are o lungime de 1.700 de metri. O singură urcare cu telescaunul costă 15 lei / Foto: Dan Marinescu / Jurnalul Naţional E criză! România nu duce lipsă doar de bani. România are nevoie şi de multă zăpadă. Hotelierii şi proprietarii de pensiuni de pe Valea Prahovei au ajuns în pragul disperării din cauza faptului că turiştii evită să urce la munte în această perioadă lipsită de ninsori. Practic, în majoritatea zonelor montane de la noi din ţară s-au înregistrat căderi de zăpadă, mai puţin în Munţii Baiului, Masivul Bucegi şi Masivul Postăvaru. Ca o consecinţă a acestui fapt, românii au început să-şi contramandeze sejururile la schi din perioada 28 ianua­rie-6 februarie, atunci când elevii sunt în vacanţă.

Astfel, instructorii de schi au ajuns să caute copii pentru taberele care vor începe săptămâna viitoare. La Buşteni, pensiunea Cristina – două stele – organizează vacanţe pentru cei mici. Preţul este de 1.100 lei şi cuprinde 6 nopţi de cazare, 3 mese pe zi, transport pe cablu, cursuri de schi şi petreceri pentru cei mici. Mai multe detalii pe www.pensiuneacristina.ro. Un avantaj al acestei tabere este reprezentat de faptul că acum Kalinderu este cea mai bună pârtie de pe Valea Prahovei. Mai scump şi mai aglomerat găsiţi la Predeal, acolo unde preţurile cele mai mici se învârt în jurul sumei de 1.400 de lei. La aceşti bani trebuie să mai adăugaţi costurile pentru transportul pe cablu.

De pe Valea Jiului nu mai vin minerii, ci doar veşti bune. A nins la Straja, astfel că pârtiile din staţiunea hunedoreană se prezintă acum ceva mai bine. Locuri în taberele care se vor organiza începând de săptămâna viitoare nu mai sunt. „Nu mai avem nici un loc liber. Totul s-a dat încă din luna decembrie. După vacanţa elevilor, vom organiza tabere pentru preşcolari. Acolo vom practica tarife mai mici decât de obicei. Noi acum suntem bucuroşi că a nins. V

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - România a fost învinsă de Belgia la Euro 2024, scor 2-0. Calificarea se va decide în ultima etapă a grupelor. Ce spune selecţionerul Iordănescu

News.ro acum 4 ore
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024. Ca urmare a acestui rezultat, calificarea în optimile de finală se va decide în ul

Treisprezece persoane de la bordul unui iaht au fost arestate în Grecia după un incendiu de pădure care ar fi fost declanşat de artificii

News.ro acum 5 ore
Autorităţile elene au arestat sâmbătă treisprezece persoane aflate la bordul unui iaht, în urma unor acuzaţii potrivit cărora focuri de artificii trase de pe ambarcaţiune au provocat un incendiu pe insula Hydra, relatează Reuters. Incendiul, care a

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum 9 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 10 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 10 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 10 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum 9 ore
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, evacuată din cauza unui colet suspect. Alarma a fost falsă

News.ro acum 9 ore
Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, a fost evacuată, sâmbătă după-amiază, din cauza prezenţei unui colet suspect. La faţa locului s-au deplasat experţi în dezamorsarea bombelor pentru a exc

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum 11 ore
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

Şase persoane, implicate într-un accident rutier produs în municipiul Suceava

News.ro acum 10 ore
Şase persoane au fost implicate într-un accident rutier produs sâmbătă după amiază în municipiul Suceava. Trei dintre ele au primit îngrijiri medicale la faţa locului, una dintre acestea fiind transportată la spital pentru investigaţii suplimentare.

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/36°
lun.

19°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/34°
Iasi
acum

22°
dum.

20°/31°
lun.

19°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Constanta
acum

15°
dum.

15°/25°
lun.

20°/27°
mar.

22°/25°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

20°/30°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

20°
dum.

20°/34°
lun.

18°/31°
mar.

17°/33°
mie.

19°/34°