Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FGDB are lichidităţi de 1,7 miliarde lei

Publicat in Curierul, vineri 21 ianuarie 2011 ·

Lichidităţile Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB) au atins 1,7 mld. lei la finele anului trecut, iar circa jumătate din sumă a fost plasată în certificate de trezorerie şi titluri de stat cu scadenţă până la 3 ani, potrivit directorului general al Fondului, Eugen Dijmărescu. Valorificarea fondurilor aduce venituri lunare în medie de aproximativ 12 milioane de lei, în condiţiile în care cheltuielile totale lunare sunt de 600 - 700.000 de lei, a afirmat Dijmărescu într-o întâlnire cu presa, informează Mediafax. Plafonul de garantare a depozitelor bancare constituite de către persoane fizice şi juridice a fost majorat, începând din acest an, de la 50.000 euro la 100.000 euro. Potrivit datelor disponibile pentru finele lunii septembrie 2010, în sfera de garantare erau cuprinse 14,97 milioane de conturi şi depozite bancare constituite de populaţie, iar FGDB a calculat că maximul compensaţiilor potenţiale se ridica la acea dată la 80,24 mld. lei. Potrivit lui Dijmărescu, directiva UE care va fi aprobată în acest an va extinde, cel mai probabil, schema de garantare şi asupra depozitelor şi conturilor marilor companii, ceea ce va însemna compensaţii suplimentare potenţiale. Totalul compensaţiilor potenţiale aferente depozitelor constituite de firmele mici şi mijlocii se ridică la 11,6 mld. lei.

Pornind de la cifrele lunii septembrie, FGDB a calculat că majorarea plafonului de la 50.000 de euro la 100.000 de euro duce la o creştere a compensaţiilor potenţiale totale de 4,5 miliarde lei în cazul persoanelor fizice şi de 3,2 mld. lei pentru IMM-uri.

Lichidităţile Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB) au atins 1,7 mld. lei la finele anului trecut, iar circa jumătate din sumă a fost plasată în certificate de trezorerie şi titluri de stat cu scadenţă până la 3 ani, potrivit directorului general al Fondului, Eugen Dijmărescu. Valorificarea

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 36 minute
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum o ora
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Moarte tragică în Dolj Bărbat găsit mort după ce a plecat cu vitele la păscut. Ce spun autoritățile

Ziua Constanta acum 36 minute
Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din județul Dolj a fost găsit mort, cu urme de violență pe corp. Poliția suspectează că decesul ar fi fost cauzat de un animal cornut. Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din judeţul Dolj, care a plecat cu vitele

Nicuşor Dan e convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el lasă postul liber

News.ro acum 52 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, se arată convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el va fi ales preşedinte al României. Dan precizează că o asemenea atitudine ar fi îndreptăţită

YouTube testează un nou buton pentru redarea aleatorie a conţinutului

Mediafax acum 46 minute
YouTube testează o funcţie nouă în aplicaţia Android, numită „Play something”, care permite redarea aleatorie a videoclipurilor în funcţie de preferinţele utilizatorilor. Funcţia este similară unui experiment de anul trecut, dar vine cu îmbunătăţiri

Forţele IDF desfăşoară atacuri aeriene şi raiduri terestre în Beit Hanoun

Mediafax acum o ora
Forţele IDF au desfăşurat o operaţiune în Beit Hanoun, Gaza, vizându-se, astfel, infrastructura Hamas. Se facilitează evacuarea civililor, scrie The Times of Israel.

Ministerul de Externe italian și aeroporturile din Milano, țintele unui atac cibernetic

Wall-Street.ro acum 18 minute
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost ţintele unui atac cibernetic, a anunţat agenţia italiană pentru securitate cibernetică. Atacul a fost revendicat pe Telegram de către grupu

Elicopterul SMURD solicitat la Constanţa pentru un accident grav: trei răniţi

Mediafax acum 22 minute
Un accident grav a avut loc sâmbătă, în Sibioara, judeţul Constanţa. O maşină s-a răsturnat, o persoană fiind încarcerată şi două rănite, dar conştiente. A fost solicitat elicopterul SMURD. Potrivit ISU Constanţa, o maşină s-a răsturnat în şanţ în S

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°