Autorităţile române şi-au planificat construirea unei a doua centrale nucleare până în 2030, care să aibă două reactoare, fiecare cu o capacitate de 1.100 de MW, se arată în primul draft al Strategiei Energetice a României pentru perioada 2011-2035, obţinut de "Adevărul".
Primul din cele două noi reactoare va fi gata în perioada 2021-2025, iar cel de-al doilea, până în 2030.
În planurile Ministerului Economiei mai sunt realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă până în 2020, fiecare având o putere de 720 de MW.
Ieri, trei dintre cei şase investitori privaţi care mai rămăseseră în proiectul reactoarelor 3 şi 4 au anunţat că se retrag - este vorba despre Iberdrola, GDF Suez şi RWE.
Citiţi şi Au plecat investitorii de la reactoarele 3 şi 4. Chinezii, interesaţi de proiect
Astfel că, până în 2030, România şi-a propus să aibă unităţi nucleare noi cu o capacitate totală de 3.640 de MW. Dacă adăugăm şi cele două reactoare care funcţionează în prezent la Cernavodă, capacitatea nucleară totală a României va fi de 5.053 MW în 2030, se mai arată în document.
De asemenea, vor fi construite până în 2035 capacităţi de producere a energiei în cogenerare pe gaze (pentru asigurarea alimentării în sistemele centralizate) de 1.350-1-550 de MW, 1.400 de MW în hidrocentrale şi 5.960 de MW pentru în centrale necesare pentru acoperirea balanţei de putere şi energie - centrale pe combustibili din import - gaze naturale şi/sau huilă.
În plus, sunt estimate centrale de 1.500 de MW în total în grupuri noi pe lignit cu eficienţă ridicată.
La acestea se adaugă hidrocentrala cu acumulare prin pompaj de la Tarniţa, care va avea patru grupuri a câte 250 de MW. Primele două vor fi gata în intervalul 2016-2020, iar următoarele, până în 2025.
În perioada 2011 - 2035 sunt necesare investiţii de 30-40 de miliarde de euro numai în sect