Stirile despre concedieri, intrari in somaj tehnic, reticenta companiilor de a reincepe angajarile si scaderi salariale abunda, insa cautarea unui loc de munca poate avea rezultate pozitive chiar si la inceput de an, in special daca vreti sa gasiti un job part-time.
Fie ca doriti sa va suplimentati veniturile, sunteti student sau doriti sa petreceti mai mult timp cu familia si nu sunteti pregatit pentru a lucra 8 - 9 ore pe zi, pe site-urile de recrutare se gasesc posturi cu jumatate de norma din domenii din cele mai diverse.
De exemplu, daca va aflati in zona Sibiu - Medias, va puteti angaja la o firma de proiectare si consultanta pe postul de arhitect cu drept de semnatura sau stagiar. Plata se face in functie de proiect, iar compania cauta un candidat care sa aiba cunostinte de grafica 3D, Archicad sau Autocad.
In Bucuresti, o clinica nou infiintata cauta medici specialisti care sa lucreze part-time, pe specializarile ginecologie, pediatrie, cardiologie, medicina interna, dermatovenerologie, urologie, endocrinologie, diabetologie, neurologie, O.R.L., reumatologie, gastroenterologie si medicina muncii.
Puteti aplica la acest job si daca sunteti proaspat absolvent de rezidentiat in 2010. Clinica ofera salariu si comision (discutate la interviul final), program flexibil si servicii medicale gratuite.
Ramanand in domeniu, tot in Bucuresti, un cabinet de radiologie dentara cauta o asistenta cu experienta in domeniu, studenta sau absolventa a facultatii de Stomatologie sau asistenta medicala cu atestat, pentru efectuarea de radiografii dentare de tip RX si OPG.
De asemenea, pe site-urile de recrutare sunt mai multe anunturi pentru kinetoterapeuti in regim part-time, cu studii superioare si aviz de libera practica si chiar experienta in lucrul cu copii.
Schimband total registrul, un opera