La o primă vedere, palatul din satul Urmeniş, judeţul Bistriţa-Năsăud, nu pare să-şi merite numele de palat, în măsura în care este lipsit de spectaculozitatea pe care sîntem obişnuiţi să o pretindem de la o construcţie de acest tip. Cu toate acestea, clădirea constituie o apariţie bizară în peisaj, înălţîndu-se masivă şi singulară pe coama unui deal, pe fundalul ondulator al colinelor Mădrăşului. De fapt, palatul este o curiozitate arhitecturală: în timp ce majoritatea reşedinţelor nobiliare de dimensiuni relativ mari, cum e şi aceasta, au cel puţin două intrări, dispuse pe faţadele lungi şi puse în valoare printr-o tratare aparte, palatul din Urmeniş este un volum compact, cu o singură intrare nesemnalizată, care se pierde în şirul de arcaturi suprapuse ale unei loggii pe două etaje şi care, din acest motiv, arată ca o piesă rămasă dintr-un puzzle pierdut, ca o bucată decupată dintr-un ansamblu mai vechi şi mai amplu, care nu a supravieţuit pînă astăzi. Într-adevăr, palatul a traversat mai multe secole, fiecare lăsîndu-şi amprenta asupra clădirii.

DE ACELASI AUTOR Palatul Haller din Coplean Palatul Apor din Turia, județul Covasna Palatul Bethlen din Sînmiclăuș, județul Alba Palatul Teleki din Comlod, comuna Milaș Palatul din Urmeniş a fost ridicat în stil renascentist de către principele Transilvaniei, Gheorghe Rákóczi I (1593-1648), pentru soţia sa, Suzana Lorántffy (1602-1660), fiind citat, în tratatele de istoria arhitecturii, ca o construcţie reprezentativă pentru prima jumătate a secolului al XVII-lea. Politica dusă de principii transilvăneni din acea perioadă, siliţi să apere autonomia principatului prins la mijloc între cele două mari puteri, Imperiul Habsburgic şi Imperiul Otoman (care ocupase şi transformase în 1541 Ungaria în paşalîc), a dus la creşterea puterii familiilor nobiliare, în defavoarea oraşelor şi a breslelor de meşteşugari, care în