Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Militarii în rezervă, puşi la zid de statul român

Publicat in Adevarul, vineri 21 ianuarie 2011 ·

Recalcularea pensiilor militare i-a lăsat pe mulţi dintre rezervişti fără jumătate din veniturile lunare. Generalii braşoveni sunt revoltaţi de decizia guvernului şi spun că vor ataca, în instanţă, deciziile prin care pensiile le sunt decimate.

Cele mai mari pensii militare de la Braşov au scăzut, potrivit recalcularilor, cu procente cuprinse între 50% şi 70%. O parte dintre generalii în rezervă care încasau până acum venituri de peste 4.000 de lei, nu vor mai ajunge, potrivit recalculării, nici la suma de 2.000 de lei. „Este absolut aberant ce se întâmplă. Eu am îndeplinit toate condiţiile de pensionare după 36 de ani în slujba Armatei. Acum din 4.000 de lei, am rămas cu 1.700. Nu este nici corect, nici moral", spune Costică Trifan, unul dintre generalii în rezervă de la Făgăraş.

Decimarea pensiilor militare îi dezavantajează mai ales pe cei care, de la început, au ales calea Armatei. „Din 1955, când am intrat la liceul militar, până în 1995, când am ieşit la pensie, nu am făcut altceva decât...armată. Presiunea fizică şi psihică este extrem de mare şi numai cine a trăit aşa ceva înţelege", este de părere Costică Trifan.

Ajuns la 71 de ani, generalul în rezervă îşi aminteşte de cele mai dure momente pe care le-a trăit ca militar. „Perioadele de instrucţie erau o adevărată piatră de încercare. Alungam broaştele din apă ca să pot să beau din acelaşi loc, pentru că altă sursă de apă nu aveam. Dormeam pe tanc şi ne băteam în locul cel mai călduros, care, de fapt, era la fel de îngheţat ca celelalte. Am trecut prin momente în care nu mai întrevedeam finalul", povesteşte Costică Trifan.

„Se bat" cu statul pe care l-au apărat

Generalul de la Făgăraş spune că după ce a ieşit la pensie nu s-a gândit nicio clipă să facă vreo afacere sau să înceapă să câştige bani şi altfel. Cu pensia redusă, Costică Trifan speră ca va putea duce, în continuare, o

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acord în Congresul SUA pentru evitarea unui ”shutdown” înainte de alegeri. Ce prevede înțelegerea

Ziare.com acum o ora
Liderii grupurilor parlamentare din Congresului american au anunţat duminică, 22 septembrie, un acord care vizează prelungirea bugetului guvernului până la jumătatea lunii decembrie şi evitarea unei paralizii a statului federal înainte de alegerile

Birou Permanent Naţional al PSD discută despre proiectul PNL referitor la candidatura lui Iohannis la parlamentare

HotNews acum o ora
Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni în şedinţă pentru a discuta mai multe teme de actualitate, printre acestea aflându-se şi proiectul PNL care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare. Potrivit reprezenta

Interdicție în SUA pentru utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele autonome de teama spionajului

Ziare.com acum 38 minute
Departamentul de Comerț al SUA urmează să propună luni, 23 septembrie, o interdicție privind utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele conectate și autonome care circulă pe drumurile americane, pe fondul unor preocupări legat

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum o ora
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Panică, unt de arahide și lumini negre. Un șobolan care s-ar putea să nu existe a băgat în sperieți locuitorii unei insule din Alaska

HotNews acum o ora
Pe o insulă din tundra bătută de vânt din Marea Bering, la sute de kilometri de Alaska continentală, un locuitor care stătea în faţa casei sale este posibil să fi văzut un şobolan, relatează AP și News.ro. Presupusa apariţie nu ar fi atras atenţia î

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum 2 ore
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Japonia: Şase morţi în urma inundaţiilor care au lovit centrul ţării

News.ro acum 2 ore
Şase persoane au murit în inundaţiile şi alunecările de teren care au lovit centrul Japoniei în ultimele două zile, a anunţat luni presa locală, citând autorităţile locale. Postul de televiziune NHK şi alte surse media au evaluat bilanţul la şase mo

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 10 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Donald Trump spune că nu va mai candida din nou, dacă pierde alegerile din noiembrie: „Să sperăm că vom avea succes”

Libertatea acum 52 minute
Republicanul Donald Trump a declarat duminică, într-un interviu, că nu va candida pentru a patra oară consecutiv la Preşedinţia SUA, dacă va pierde alegerile din 5 noiembrie, afirmând că „asta va fi tot”, potrivit Reuters.

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum 10 ore
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Vremea

București
acum

16°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

18°/29°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

14°
lun.

14°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°