Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vanghelie, PRIMII PAŞI ÎN CASA ALBĂ. Află aici cu cine se întâlneşte primarul de la 5

Publicat in Gandul, vineri 21 ianuarie 2011 ·

Primarul Sectorului 5 Marian Vanghelie reuşeşte, la prima sa vizită în SUA, să ajungă la Casa Albă. Vanghelie se întâlneşte, astăzi, cu Derek R.B. Douglas, asistent special al preşedintelui Barack Obama pe probleme de politică urbană şi metropolitană. Conform deputatului PSD Georgian Pop, care face parte din delegaţia condusă de Vanghelie, întâlnirea va avea loc la ora locală 9.00 (16.00, ora României). "La discuţia cu dl. Douglas, dl. Vanghelie va fi însoţit de dl. Cozmin Guşă", a precizat Pop pentru gândul. Deputatul pesedist a precizat că întrevederea cu consilierul lui Obama a fost aranjată ieri, astfel că întâlnirea dintre Vanghelie şi primarul Washingtonului Vince Gray, programată tot pentru astăzi, va fi decalată cu o jumătate de oră.

Vanghelie a acordat, la Washington, un interviu agenţiei de presă Associated Press

Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, a acordat, joi, la Washington, un interviu agenţiei americane de presă Associated Press (AP), el având, totodată, pe parcursul zilei, o întâlnire cu congresmanul Robert Aderholt, precum şi o serie de întrevederi cu oficiali de la Departamentul de Dezvoltare, scrie Mediafax. Potrivit unui comunicat de presă remis agenţiei MEDIAFAX, primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, şi delegaţia care îl însoţeşte în vizită în SUA au avut, joi, o întâlnire cu ambasadorul Kurt Volker, directorul Centrului pentru Relaţii Transatlantice din cadrul Academiei de Studii Internaţionale "Johns Hopkins" (SAIS).

Primarul Sectorului 5 Marian Vanghelie reuşeşte, la prima sa vizită în SUA, să ajungă la Casa Albă. Vanghelie se întâlneşte, astăzi, cu Derek R.B. Douglas, asistent special al preşedintelui Barack Obama pe probleme de politică urbană şi metropolitană. Conform deputatului PSD Georgian Pop, care face parte din delegaţia condusă de Vanghelie, întâlnirea va avea loc la ora locală 9.00 (16.00, or

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

China a cerut SUA să anuleze complet taxele vamale reciproce

Ziua Constanta acum 11 minute
China a cerut duminică Statelor Unite „să anuleze complet” taxele vamale reciproce, după decizia Washingtonului de vineri de a scuti produsele high-tech, relatează AFP. „Îndemnăm Statele Unite să facă un pas mare pentru a-și corecta greșelile, să an

USR anunță că va ataca decizia BEC care îi interzice să-i facă campanie lui Nicușor Dan: Un abuz

HotNews acum 3 ore
Uniunea Salvați România (USR) acuză o „cenzură politică mascată sub argumente birocratice” și anunță că va contesta în instanță decizia Biroului Electoral Central (BEC) care a stabilit că partidul nu poate face campanie electorală în favoarea candid

Apariţie scurtă a Papei Francisc în Piaţa Sfântul Petru, după slujba de Duminica Floriilor

News.ro acum 3 ore
Papa Francisc a făcut o scurtă apariţie în Piaţa Sfântul Petru, duminică, la finalul slujbei de Duminica Floriilor, salutând credincioşii din scaunul său cu rotile, în timp ce continuă recuperarea după o pneumonie dublă severă, transmite Reuters. ”D

Nicuşor Dan lansează „Doza de fake news”, unde spune că va răspunde ştirilor false care îl vizează: Sunt multe prostii

HotNews acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile pezidențiale, reclamă din nou „avalanşa” de informaţii false din mediul online şi anunță lansarea unei rubrici în care spune că va demonta stirile neadevărate despre el. „

Facerea de bine…Un bărbat a vrut să ajute o tânără și s-a ales cu dosar penal, la Botoșani

Botosani News acum 4 ore
Poliţiştii de frontieră din Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, asupra căruia au fost descoperite două documente false, pe care acesta trebuia să le transporte în România la rugămintea unei tinere.

Kremlin: Nu se pot aştepta rezultate imediate după solicitările lui Donald Trump privind progrese către pace în Ucraina

News.ro acum 3 ore
Kremlinul a declarat duminică că discuţiile cu echipa preşedintelui american Donald Trump pe tema Ucrainei decurg ”foarte bine”, însă este prea devreme pentru aşteptarea unor rezultate imediate, având în vedere deteriorarea profundă a relaţiilor bil

Braşov: Tânără reţinută după ce a furat un autoturism, l-a condus fără permis, a alimentat cu carburant fără a plăti şi apoi a fugit de Poliţie

News.ro acum 3 ore
O tânără de 20 de ani a ajuns în arest, pentru 24 de ore şi este cercetată pentru comiterea mai multor infracţiuni după ce a furat un autoturism, l-a condus fără permis, a alimentat cu carburant fără a plăti şi apoi a fugit de Poliţie. Decizia privi

Bulgaria a primit primul său avion american de vânătoare F-16

HotNews acum o ora
Bulgaria a primit oficial duminică primul său avion de vânătoare american F-16, în cadrul unei comenzi istorice vizând modernizarea flotei aeriene a țării, scrie AFP, conform Agerpres. „Celebrăm un avion cu numărul de luptă 301, dar marcăm în primul

Floriile. Intrarea Domnului în Ierusalim

Buletin de Carei acum 6 ore
• publicat la: 13 aprilie 2025 Din punct de vedere liturgic, din aceasta zi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea cărora în biserici se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioşii îl “petrec” pe Hristos pe drumul Crucii, până

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 aprilie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 3 ore
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 aprilie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Vremea

București
acum

18°
dum.

7°/19°
lun.

8°/15°
mar.

7°/16°
mie.

9°/21°
Iasi
acum

18°
dum.

4°/18°
lun.

6°/16°
mar.

8°/17°
mie.

11°/20°
Constanta
acum

12°
dum.

5°/14°
lun.

6°/10°
mar.

7°/11°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

3°/18°
lun.

9°/12°
mar.

8°/10°
mie.

7°/22°
Timisoara
acum

21°
dum.

4°/21°
lun.

11°/15°
mar.

10°/16°
mie.

7°/22°