BeIgloo: Anul începuse bine, însă după aceste "lovituri", piaţa a mers mai prost ca înainte
Firmele imobiliare au preluat bâlbâielile Guvernului, au influenţat clienţii şi investitorii
Măsurile de austeritate adoptate de Guvern în acest an au fost, potrivit jucătorilor din sectorul imobiliar, principalii factori care au afectat industria de profil în acest an, susţine compania BeIgloo, organizaţia de vânzări a fondului de investiţii cu capital norvegian, România Invest. "Deşi toate măsurile au avut în final aceleaşi efecte, respectiv scăderea puterii de cumpărare şi lipsa de încredere în viitor, pe primul loc în acest sens se situează, la egalitate, reducerea salariilor bugetarilor şi creşterea TVA de la 19% la 24%. Cele două măsuri au avut impact mai ales asupra consumatorului final, atât cel din sectorul privat, cât şi de la stat, prin scăderea puterii de cumpărare şi implicit prin reducerea bugetului pe care aceştia ar fi dispuşi să-l cheltuiască pentru o locuinţă", se arată într-un comunicat al companiei, remis ieri redacţiei. Potrivit acestora preţul mediu pe care sunt dispuşi clienţii să îl plătească pentru un apartament nou este de 70.000 euro, iar pentru un apartament vechi, 60.000 euro.
"În primăvara lui 2010 s-a simţit un elan al consumatorului. Oamenii căpătaseră încredere în piaţă. Vânzările crescuseră considerabil. Apoi au lovit consecutiv două măsuri: tăierea salariilor şi mărirea TVA. Din clipa aceea, pentru o bucată de timp, lucrurile au mers chiar mai prost decât înainte să îşi revină. Oamenii erau din nou derutaţi, nu ştiau dacă este sigur pentru ei să plaseze banii într-un apartament, dacă rămân cu salariul ăsta, fie el şi tăiat, sau măcar dacă rămân cu locul de muncă. Treptat, piaţa şi-a mai revenit, dar neîncrederea încă domneşte", a declarat în comunicat, Nimrod Zvik, directorul de marketing al Be Igloo.
Inve