Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Emoţii doar pe teren

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 21 ianuarie 2011 ·

Pandurii Târgu Jiu va depune pe 23 martie dosarul de licenţă pentru sezonul 2011-2012, dosar ce va fi evaluat de UEFA şi nu de FRF ca până acum. De aici şi emoţiile pentru multe grupări din Liga I. Nu şi pentru clubul condus de Marin Condescu, care a avut grijă să îndeplinească fără probleme criteriile impuse. Gorjenii au evitat să acumuleze datorii la bugetul de stat şi mai nou s-au mutat la Severin, stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin urmând să fie inspectat de Comisia de Licenţiere, iar condiţiile de acolo sunt de cinci stele. Trebuie doar ca echipa lui Grigoraş să înceapă sezonul 2011-2012 tot la Severin. „Din punct de vedere financiar şi al bazei sportive de la Severin nu avem emoţii cu licenţa. Cea de la Târgu Jiu este în reparaţii. Nu vine nimeni să facă inspecţia aici. Dacă începem campionatul viitor la Severin, acolo se va da licenţa pe baza sportivă“, a declarat Condescu. Siguri că nu se vor afla printre cele patru-cinci cluburi ce nu vor lua licenţa, previzionate de şeful LPF, Dumitru Dragomir, gorjenii au o singură grijă în acest sezon, să încheie deasupra liniei retrogradării.

Deşi a evitat să facă public bugetul pentru sezonul în curs, Condescu susţine că Pandurii Târgu Jiu nu duce lipsă de fonduri pentru a-şi desfăşura activitatea decent. „Bugetul l-am spus de o mie de ori. Să nu se înţeleagă acum şi să profite cei care dau din gură că noi avem bani. Avem la dimensiunile pe care le-am stabilit, nu ne scăldăm în bani. Căutăm să nu avem datorii la bugetul statului. Om avea şi noi noroc să luăm şi banii de la Ligă. În 2011 vin şi banii ăştia“, a mai afirmat Condescu.

Antohi, la Dunărea

Pandurii Târgu Jiu l-a împrumutat până în vara anului 2012 pe atacantul Andrei Antohi (de 22 de ani) la divizionara secundă Dunărea Galaţi (locul 6 în B2). „Antohi va merge la Dunărea Galaţi, sub formă de împrumut, pe o perioadă d

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum o ora
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 5 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 11 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 10 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 12 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 8 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 4 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 8 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-4°
sâm.

-4°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°