Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a reamintit Berlinului, care se opune proiectului său de extindere a fondului de salvare al zonei euro, că, dacă este adevărat că 'germanii dau mult' Uniunii Europene, ei 'şi primesc mult'.
'Trebuie să arătăm în mod clar pieţelor că nu facem doar declaraţii, ci că luăm şi decizii. Aceasta nu este doar opinia preşedintelui Comisiei Europene (...), ci şi a preşedintelui BCE. Iată de ce nu înţeleg aceste reticenţe', a declarat Barroso pentru cotidianul german Stuttgarter Zeitung de vineri, preluat de AFP.
În opinia lui Barroso, chestiunea majorării acestui fond trebuie tranşată rapid, 'nu pentru că un stat X sau Y ar avea nevoie de atâţia bani, (ci pentru că) ar fi mai bine să luăm această decizie în circumstanţe relativ calme, nu sub presiune'.
'Anumite critici pe care le-am auzit venind de la Berlin se referă la momentul solicitării mele, nu la conţinut. Înseamnă, aşadar, că, pe fond, există un acord de principiu', a dat asigurări Barroso.
Şeful executivului comunitar a refuzat, în schimb, să comenteze informaţiile din presă referitoare la un proiect de restructurare a datoriei Greciei, prin care aceasta să primească bani din fondul de sprijin pentru a-şi răscumpăra propriile obligaţiuni, şi pe care, potrivit unor publicaţii, Berlinul l-ar susţine. 'Speculaţiile pe acest subiect nu sunt nici utile, nici inteligente. Nu voi lua parte la ele', a subliniat Barroso.
Guvernul grec şi Ministerul german de Finanţe au dezminţit anterior în mod categoric existenţa unui astfel de proiect, în timp ce Bruxelles-ul a calificat aceste informaţii ca 'absurde', aminteşte AFP.
SURSA: Agerpres