Recenta inflamaţiune publicistică generată de acea emisiune a dnei Eugenia Vodă, în care dl Ion Cristoiu a fost tandru cu memoria Căpitanului* readuce în discuţia publică de la noi dilema morală esenţială cu care lumea a ieşit din secolul al XX-lea: comunism vs fascism, Gulag vs Auschwitz, Stalin vs Hitler. Această discuţie nu se va opri curînd pentru că există multă frustrare în chestiune. Sînt mulţi cei care cred că, în numele unei mai apăsate condamnări a fascismului, comunismul trebuie scuzat puţin. O astfel de atitudine a luat, deja, forme legale: diferenţa de reglementare la nivel european, inclusiv la noi, în privinţa propagandei fasciste şi a propagandei comuniste, în favoarea celei din urmă, este o realitate incontestabilă. Nu sînt deloc puţini, pe de altă parte, cei care cred că efortul de a pune în adevărata lumină comunismul s-ar face dimpreună cu acoperirea hidoşeniei fascismului.

Orice om de bun-simţ va reacţiona imediat spunînd că nu e loc de versus între cele două nume ale ororii. Şi totuşi, dialogul despre memoria acelor timpuri aşa se poartă. Tentaţia de a considera un genocid un pic mai rău decît celălalt pare, la limită, firească. În fond, trebuie să ştim care este cel mai rău lucru care ni s-a întîmplat vreodată, trebuie să-l putem numi, să-l putem identifica, să-l putem evoca, cînd e cazul, cu precizie. Mai departe, pentru a opera cu un instrumentar obiectiv, „ştiinţific“, se numără morţii, se numără anii, se numără populaţiile cuprinse de plagă, se împart morţii la ani, pentru a se stabili şi compara ceva ce ar putea fi viteza de propagare a nebuniei ucigaşe etc. De fiecare dată, concluziile sînt diferite. Măsurabile statistic, totalitarismele genocidare par a nu permite clasamente. Pentru o dată, statistica susţine etica. Şi totuşi, de ce ne simţim obligaţi să decidem care a fost răul cel mai rău? Nu că aş avea o problemă cu