Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chestorul Liviu Popa lasă Sălajul fără şefi de post

Publicat in Adevarul, vineri 21 ianuarie 2011 ·

57 de şefi de post se vor transforma în “sectorişti” rurali.Inspectorul şef al IGPR a anunţat că în urma reorganizării poliţiei rurale nu vor fi făcute disponibilizări, doar activitatea agenţilor urmând să fie modificată.

Liviu Popa, şeful Inspectoratului General al Poliţiei, prezent astăzi la bilanţul IPJ Sălaj, i-a anunţat pe colegii săi din Sălaj că îşi propune să desfiinţeze posturile de poliţie comunale, urmând ca poliţiştii să fie arondaţi la secţii din oraşe, sau din comunele mai mari.

“Prin această măsură ne propunem să eficientizăm activitatea poliţiei în zonele rurale. E bine ştiut că echipele mici, de doi – trei poliţişti, nu pot fi suficient de eficiente. Mai mult, în momentul de faţă, suntem singura ţară din Uniunea Europeană care mai are posturi de poliţie la sate”, a explicat Popa.

Şefii de post devin “sectorişti rurali”

Potrivit şefului IGPR, reorganizarea nu presupune şi disponibilăzări, şefii de post urmând să devină un fel de sectorişti pentru sate, iar agenţii vor fi trimişi în misiuni de patrulare.

“În momentul de faţă, proiectul este în lucru la minister şi va fi gata până la jumătatea lunii viitoare. Aşteptăm şi propunerile dumneavoastră pentru a definitiva aceste modificări. Ştiu că în poliţie se vorbeşte de disponibilizări, dar vă recomand să renunţaţi la aceste bârfe şi la sindicalismul ieftin. Vă asigur că poliţiştii îşi vor păstra locul de muncă”, le-a transmis Liviu Popa poliţiştilor prezenţi la şedinţa de bilanţ.

“Renunţaţi la “futu-vă, rupă-vă”!”

Liviu Popa a avut un discurs extrem de acid la adresa sindicaliştilor din poliţie care şi-au aruncat caschetele la protestul de la Cotroceni, din luna septembrie. În opinia şefului IGPR, “toţi ar fi trebuit daţi afară, pentru că au încălcat legea şi au pătat imaginea poliţiei”. Pe de altă parte, cu acelaşi ton acid, Popa le-a reco

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume / Am votat pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială

News.ro acum 20 minute
Candidatul PSD la Preşedinţie Marcel Ciolacu a declarat duminică, după ce a votat la alegerile prezidenţiale, că , a votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume şi una în care cetăţenii să aibă un trai decent. El

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1

Mediafax acum 15 minute
Pilotul echipei Red Bull, Max Verstappen, a cucerit al patrulea său titlu mondial, terminând duminică în faţa lui Lando Norris (McLaren) cursa de la Las Vegas. El a încheiat pe locul 5 în Marele Premiu câştigat de George Russell (Mercedes).

Ilie Bolojan a votat pentru un preşedinte responsabil

Mediafax acum 25 minute
Fostul primar al Oradiei şi actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, şi-a exercitat dreptul la vot duminică dimineaţă. La ieşirea de la urne, acesta a transmis un mesaj concentrat pe viitorul european al ţării.

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Peste 1 milion de cetăţeni au votat în ţară

Mediafax acum 15 minute
Duminică, 24 noiembrie, alegătorii români sunt chemaţi la urne pentru a vota la alegerile prezidenţiale. În ţară au fost organizate 18.968 secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii. Preşedintele României este ales pentru un mandat de 5 ani.

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum o ora
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

Alegeri prezidențiale 2024. Candidați sancționați pentru propagandă electorală / Câte amenzi s-au dat

HotNews acum o ora
Mai multe persoane, inclusiv candidați la alegerile prezidențiale, au fost sancționate pentru propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, a anunțat duminică dimineața purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Mo

Lucian BODE, la ieșirea de la vot: Am votat OMUL căruia îi se potriveşte cel mai bine HAINA prezidenţială

Gandul acum o ora
Printre primii lideri liberali care au votat deja se numără și secretearul genearl al PNl, Lucian Bode. Începând cu ora 07.00, acesta a declarat că a”votat omul căruia îi se potriveşte cel mai bine haina prezidenţială”. Bode a votat la Secția nr. 1,

Referendum Bucureşti 2024. Bucureștenii, aşteptaţi duminică să răspundă la trei întrebări

HotNews acum 57 minute
Aproape 1,8 milioane de alegători din Bucureşti sunt chemaţi duminică, 24 noiembrie, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, și la referendumul local inițiat de primarul general Nicușor Dan, care vrea ca bucureștenii să decidă în privința î

Vremea

București
acum

dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°