Că microfonul radiofonic poate fi – şi chiar este – un instrument şi o armă redutabilă e astăzi un lucru bine ştiut. Fie că îl utilizezi în propagandă, fie că îl pui în slujba culturii şi a adevărului (deci a valorii morale), el consacră mai mult decît studiul ştiinţific sau cartea, deşi poartă pecetea momentanului, a efemerului. Cînd însă microfonul este aşezat vreme de ani, uneori decenii, sub acelaşi generic, fiind slujit cu devotament şi har de aceeaşi voce credibilă, acest mod de comunicare îşi vădeşte şi puterea de impact social, şi capacitatea de penetrare în conştiinţe pe durata medie şi lungă. Se prea poate ca, dintre toate vocile radio româneşti, cea a Monicăi Lovinescu, a lui Virgil Ierunca şi a colaboratorului lor apropiat, Alain Paruit, să se bucure de cel mai solid şi îndelungat prestigiu. Toate aceste prezenţe s-au ilustrat la Radio Europa Liberă, tribună combatantă la adresa totalitarismului roşu unde a lucrat – şi a continuat să colaboreze –, printre alţii, şi politologul Michael Shafir. Parcimonios cu producţia lui livrescă, autorul a publicat pînă în prezent numai două cărţi, socotind, probabil, că nu tot ce scriem merită adunat între copertele unui volum. Renunţînd oarecum la sobrietatea editorială de dinainte, Shafir şi-a adunat însă acum multe dintre intervenţiile polemice sub titlul Radio-grafii şi alte fobii (Iaşi, Institutul European, 2010, 478 p.). Dacă întregul e pus sub semnul unui calambur, paginile propriu-zise sînt mult mai puţin ludice. Shafir, care a părăsit România devreme, în adolescenţă, petrecîndu-şi majoritatea vieţii de pînă astăzi în afara ei, cunoaşte, totuşi, cu acurateţe, pe faţă şi pe dos, vulnerabilităţile istoriei contemporane a acestei ţări. Specialitatea lui este să se oprească acolo unde alţii ridică gulerul şi trec în fugă. Bătălia lui neîntreruptă, pasională, se duce cu amneziile vinovate, cu fuga de răspunder