Au apărut spre sfârşitul anului trecut câteva cărţi de poezie peste care ar fi nedrept să trecem fără să le semnalăm valoarea deosebită.
Şi am în minte, în primul rând, cartea Alcool (Editura Charmides), volumul aşteptat al lui Ion Mureşan. Aşteptarea, prelungită atâţia ani, ne este acum răsplătită: cartea are înălţimi uimitoare. Sigur că vor fi existând şi inegalităţi, excese, glasuri străine amestecate în glasul autorului, dar, ca întreg, cartea Alcool impune un mare poet, de o neobişnuită forţă vizionară. Prin credinţa lui neclintită în poezie, ca şi prin talentul său dus până la capăt, Ion Mureşan nu numai că-şi consolidează opera, poziţia personală, dar prelungeşte izbânda şi asupra liricii noastre în general. El contribuie la reabilitarea aceastei căi a poeziei, aflând resurse nebănuite de regenerare pentru o formă de expresivitate verbală ce părea, în ochii multora, dacă nu epuizată, atunci sigur anemică, vulnerabilă. Aş vrea să reproduc câteva versuri şi citez la întâmplare, căci aproape orice este grăitor: „Din vorbă-n vorbă le-a trecut viaţa./ Într-o bună zi au ieşit la balcon, au scuturat cearşaful,/ pătura, perna. Au închis ferestrele, au pus lacătul pe uşă/ şi ca într-o barcă s-au aşezat la masa din curte, sub măr./ Vâslind din mâini s-au îndepărtat...”
Tot în ultima lună a anului, Ana Blandiana a publicat la Humanitas volumul Patria mea A4, o carte exemplară în mai multe privinţe. Întâi, fiindcă aici vocea poetei capătă o limpezime şi o gravitate rar întâlnite. Apoi, impresionează calitatea meditaţiei ce este deopotrivă profundă şi senină. În fine, nu putem să nu remarcăm frumuseţea versurilor, ca şi prospeţimea inspiraţiei, de parcă poeziile ar fi scrise de cineva aflat la începutul aventurii literare, iar nu de o autoare cu o asemenea carieră prestigioasă şi de durată. Astfel, noul volum al Anei Blandiana ne îndeamnă să re