Aproape că nu există artist român ajuns în pragul maturităţii, cu suficiente referinţ e critice, a căror recunoaştere îl recomandă în piaţa de gen, să nu fie tentat să-şi rezume experienţa într-o carte, album ori jurnal.

Ei au învăţat suficient, din experienţa de până aici, că arta lor, odată recunoscută în expoziţiile personale sau de grup, în ţară ori străinătate, trebuie la un moment dat rezumată. E un fel de a pune un prag dincolo de care privirea noastră ar trebui să fie mai atent îndreptată asupra lor, iar evaluarea estetică să se aşeze mai aproape de adevăr. Mai mult decât atât, exemplul este încercat şi de mai tinerii confraţi, care beneficiază din plin de experienţele lor, în beneficiul unor maturizări mai aprige, în sensul conceptualizării propriilor direcţii. Am putea citi acest aspect ca pe o etapă nouă în marketingul artei contemporane, care structurează premisele unor surprize în viitor.

Cel mai interesant album, care ne-a căzut în mână în ultimul timp, este al artistului plastic Mihai Ţopescu, aflat cu o expoziţie personală, la această oră, în sălile muzeului de la Cotroceni. Albumul intitulat „Anatomy of Glass” (Anatomia Sticlei) este însoţit de un DVD, care conţine un film, regizat de Bogdan Cristian Drăgan şi anunţat într-un fel de fotografia de pe coperta albumului în care, aproximativ în aceeaşi ordine în care sunt situate personajele lui Rembrandt din Lecţia de anatomie, precum profesorul Tulp, artistul sticlar Mihai Ţopescu îşi predă propria lecţie ucenicilor săi. Desigur că este vorba de o metaforă plastică având o încărcătură poetică suficientă încât să poată susţine demonstraţia unei adevărate lecţii de artă şi meserie, ca să parafrazăm, din nou, titlul unei celebre cărţi din anii trecuţi demult, aparţinând lui Romulus Vulpescu. În fine, e de apreciat curajul unei astfel de abordări, care poate intriga la început