Cei mai mulţi dintre germanii deportaţi în Uniunea Sovietică au avut o singură vină: aceea de a vorbi aceeaşi limbă cu Adolf Hitler.

Imediat după 1 ianuarie 1945, când încă nu s-a aşezat lumea în urma războiului catastrofal, s-a răspândit prin satul meu, (Laslea, jud. Sibiu) zvonuri ciudate şi îngrijorătoare. Cică a venit la primărie un comisar sovietic care, împreună cu primarul şi cu şeful postului de jandarmi şi reprezentantul comuniştilor abia instalaţi, răscoleau arhiva stării civile şi alcătuiau nişte liste suspecte. Dar, după o zi, zvonul n-a mai fost zvon, ci realitatea crudă: mergând din casă în casă, oamenii primăriei explicau celor în cauză să se pregătească pentru că vor pleca în URSS la lucru, pe timp de patru ani. Ideea i-a aparţinut chiar criminalului Iosif Stalin, tiranul din Uniunea Sovietică. Vestea a umplut satul de jale. Era vorba despre 310 oameni, bărbaţi, între 17-45 de ani, şi femei, între 18-30 de ani, pe care familiile, dar şi toţi ceilalţi, inclusiv românii şi rromii, îi plângeau cu durere.

Alaiul durerii

În ziua sorocită, întregul sat i-a condus până la gara Daneş, situată la o distanţă de patru kilometri, unde au fost îmbarcaţi în vagoane păzite de ostaşi sovietici înarmaţi. Mergeam spre 14 ani şi noi, copiii, eram prezenţi la tot ceea ce se întâmpla, chiar dacă nu înţelegeam despre ce este vorba... Era vorba, aveam să aflu după câţiva ani, despre o Notă (nr. 031/1945) a Comisiei Aliate de Control din România, dominată de sovietici, despre care, culmea, nici preşedintele Consiliului de Miniştri de atunci, generalul Nicolae Rădescu, nu fusese informat, ceea ce l-a determinat să trimită celor în drept un protest vehemnt, pe motiv că el n-a fost nici măcar consultat despre un asemenea demers grav. De asemenea, nici guvernul SUA n-a fost consultat şi a cerut Moscovei explicaţii. Numai Winston Churchill, primul ministru al