Locuia într-un acvariu. Spațios și cu dotări standard. Din când în când, alpiniști utilitari spălau geamul exterior, ca nu cumva lipsa de vizibilitate să-l izoleze.
Cel mai de preț lucru din interior era Sfânta Carte a Lui Trebuie, transmisă din generație în generație. Orice neliniște își găsea acolo aleanul.
- Să mănânc?
Repede, repede, alerga la colțul știut, iar cartea îi răspundea:
- Azi ar trebui să mănânci legume și să bei un pahar cu vin.
Zis și făcut. Și tot așa cu toate problemele. Trebuie să, trebuie să și, mai ales, trebuie să.
Să nu credeți că Băiatul care Trebuie era vreun limitat. Uneori visa, cam rușinat, cum ar fi afară. Cum o fi vântul, cum miroase libertatea, care-s primejdiile și cum ar fi să mănânce altfel decât în carte.
Culmea curajului a fost într-o zi în care se uitase prea mult la cei care-i ștergeau geamul. Și-a luat avânt și a încercat să ajungă de cealaltă parte, să spargă geamul. S-a ales doar cu o vânătaie pe frunte și o durere de cap.
Clar, daca nu-i în Cartea lui Trebuie, nu e de făcut. Băiatul care Trebuie nu s-a uitat niciodată în sus, să-și escaladeze acvariul și nici n-a citit vreodată paginile alea lipite cu Trebuie să fii fericit, Trebuie să iubești. Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
Locuia într-un acvariu. Spațios și cu dotări standard. Din când în când, alpiniști utilitari spălau geamul exterior, ca nu cumva lipsa de vizibilitate să-l izoleze.
Cel mai de preț lucru din interior era Sfânta Carte a Lui Trebuie, transmisă din generație în generație. Orice neliniște își găsea acolo aleanul.
- Să mănânc?
Repede, repede, alerga la colțul știut, iar cartea îi răspundea:
- Azi ar trebui să mănânci legume și să bei un pahar cu vin.
Zis și făcut. Și tot așa cu toate problemele. Trebuie să, trebuie să și, mai ales, trebuie să.
Să nu credeți că Băiatul ca
