Aleksandr Lukaşenko a fost învestit, vineri, în funcţia de preşedinte al Belarusului, pentru un al patrulea mandat consecutiv, după un scrutin controversat, marcat de un val de represiune denunţat de occidentali, relatează Mediafax.
Cu mâna dreaptă pe Constituţie, Lukaşenko, aflat la putere de 16 ani, s-a angajat să "respecte şi să apere drepturile omului şi Constituţia Belarusului", într-o ceremonie transmisă în direct la televiziune.
Evenimentul s-a desfăşurat la Palatul Republicii, pe o scenă decorată "în alb şi auriu, în stil imperial", a precizat un comentator de televiziune.
"Victoria convingătoare a lui Aleksandr Lukaşenko este rezultatul unui vot liber", a subliniat postul public.
Convoiul prezidenţial a fost escortat, în centrul pustiu al capitalei belaruse, de nouă motociclete de culoarea albă.
Lukaşenko a intrat în sală ţinându-l de mână pe fiul său cel mic, Kolia.
Realegerea sa, la 19 decembrie, cu aproape 80 la sută din voturi, a fost urmată de o manifestaţie la care câteva mii de persoane au denunţat fraude massive. Demonstraţia a fost reprimată în mod violent de forţele de ordine.
Ambasadorii ţărilor din Uniunea Europeană (UE) au hotărât să boicoteze ceremonia de învestitură a preşedintelui belarus şi au părăsit ţara, în semn de protest faţă de represiune, potrivit unei purtătoare de cuvânt a UE.
Aleksandr Lukaşenko a fost învestit, vineri, în funcţia de preşedinte al Belarusului, pentru un al patrulea mandat consecutiv, după un scrutin controversat, marcat de un val de represiune denunţat de occidentali, relatează Mediafax.
Cu mâna dreaptă pe Constituţie, Lukaşenko, aflat la putere de 16 ani, s-a angajat să "respecte şi să apere drepturile omului şi Constituţia Belarusului", într-o ceremonie transmisă în direct la televiziune.
Evenimentul s-a desfăşurat la Palatul Republicii, pe o scenă decorată "