Marius Avram nu aparţine categoriei arbitrilor simpatici. Dacă există o asemenea categorie. Dar e un personaj interesant, diferit de cel pe care îl vedem pe teren
Tocmai terminase un antrenament şi o întîlnire de afaceri. E punctual şi puţin înfometat. Arată mai puţin ceremonios decît în timpul meciurilor şi nu mai dă impresia că tocmai a descoperit izvorul adevărului. Lumea continuă să-l asocieze permanent cu poziţia tatălui său, preşedintele Comisiei Centrale, numai că fiul şi-a construit o imagine dincolo de relaţia de rudenie. Se gîndeşte că Mondialul din 2018 e o ţintă accesibilă, conduce o agenţie de turism care propune amatorilor experienţe ieşite din comun şi merge constant la
concerte de muzică rock. Îşi recunoaşte dependenţa de Internet, dar luptă să aibă independenţă financiară
-Ce face Marius Avram atunci cînd nu arbitrează şi cînd nu se antrenează pentru meciurile pe care urmează să le arbitreze?
- Nu trăiesc exclusiv din fotbal şi pentru fotbal sau pentru arbitraj. Am o agenţie imobiliară cu parteneri din Franţa şi o agenţie de turism cu fratele meu.
- Turism? Se mai plimbă românii?
- Da, se mai plimbă, dar şi-au schimbat orientarea.
- În ce fel?
- În loc să se ducă în Elveţia, se duc în Austria. Dar noi încercăm să oferim altceva decît turism de masă. Austria, Turcia, Grecia. Şi alte destinaţii comune.
Preferaţi la Mossad sau cu balonul peste Tour Eiffel?
- Propuneţi destinaţii exotice?
- Nu, propunem experienţe inedite turiştilor.
- Ce înseamnă asta? Românul trage la all-inclusive.
- De exemplu, e ceva obişnuit să te duci la Paris cu iubita, dar e neobişnuit să îi propui o plimbare cu balonul deasupra Parisului.
- Altceva?
- Sau să faci un circuit Ferrari la Ferrari acasă. Dacă eşti un tip excentr