A apărut o nouă meserie: asistat social. Nu ai nici un handicap, eşti valid, poţi munci, dar, până una-alta, ai „meseria“ de asistat social. Primeşti VMG (venit minim garantat), chiar dacă stai acasă în bătătură şi te ocupi cu agricultura de subzistenţă. Iar ţigările şi băutura din VMG.

Există discuţii nesfârşite în spaţiul public, despre solidaritatea socială, despre obligaţia statului de a-şi ajuta cetăţenii la un moment dat. („Asistenţa/sprijinul social nu are legătură cu compasiunea/mila etc., ci cu solidaritatea, înţeleasă drept o responsabilitate socială a statului faţă de anume cetăţeni aflaţi, din diverse motive, obiective şi conjuncturale, într-o determinată perioadă, în dificultate materială, fizică etc.“).

Toate bune şi frumoase, doar că nu înţeleg cum se constată dacă cetăţenii, ei înşişi, au făcut, înaintea statului, tot ce era necesar pentru o viaţă mai bună, a lor şi a familiilor lor. Şi-au căutat slujbă, în România sau în UE? Au încercat să se califice, inclusiv la locul de muncă, pentru a câştiga competenţe căutate în piaţa muncii? Au fost la şcoală, şi-au continuat studiile până la nivelul la care să fie ceruţi în piaţa muncii? Cum de angajatorii se plâng, de exemplu în agricultură, la strângerea recoltei, dar nu numai, că nu găsesc să angajeze muncitori? Dar trei milioane de hectare de teren agricol, care stau pârloagă? Au încercat cei fără slujbe să muncească părţi din acest teren? Că nu vine nimeni să-i ia din poarta casei să-i ducă la muncă. Trebuie să-şi caute singuri un debuşeu în piaţa muncii.

Pe urmă, de unde ştiu că primitorii de VMG-uri nu au şi slujbe la negru? Că avem 1,6 milioane de români care muncesc la negru. Nu discut acum motivele. Ci doar faptul că nu sunt îndreptăţiţi la VMG, având slujbe, şi încă nefiscalizate.

Suntem o ţară săracă, e adevărat. Dar cu atât mai mult nu ne putem comporta iresponsabil, adică