Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu spune că nu putem sta să se prăvălească furtuna pe noi din cauza tensiunii publice

Publicat in Curierul, sâmbătă 22 ianuarie 2011 ·

Şeful statului a adăugat că, în mod cert, România trebuie să îşi apere interesele şi, chiar dacă nu sunt interese foarte mari, o minimă demnitate trebuie să şi-o apere

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit, ieri, pe Joseph Daul, preşedintele grupului PPE din Parlamentul European, căruia i-a spus că România nu poate sta să se prăvălească furtuna peste ea, în condiţiile în care ţara noastră pare a fi într-o tensiune publică fără voia ei, citează Mediafax. "Ne bucură vizita dumneavoastră şi a vicepreşedintelui grupului PPE (Jaime Mayor Oreja - n.r.) la Bucureşti, mai ales că se pare că, fără voia noastră, suntem într-o tensiune publică şi în mod cert noi nu ne-o dorim, dar nici nu putem să stăm să se prăvălească furtuna pe noi", a spus Traian Băsescu la începutul întâlnirii. El a adăugat că, "în mod cert", România trebuie să îşi apere interesele şi, "chiar dacă nu sunt interese foarte mari", o minimă demnitate trebuie să şi-o apere. "Ne pare rău că s-au tensionat lucrurile public", a mai spus Băsescu.

Preşedintele grupului PPE a venit la Bucureşti pentru a discuta despre Europa, dar şi pentru a pregăti următorul buget al UE

La rândul său, Joseph Daul, preşedintele grupului Partidului Popular European din Parlamentul European, a afirmat că a venit la Bucureşti pentru a discuta despre Europa, dar şi pentru a pregăti următorul buget al UE, cel de după 2013. "Îmi vizitez prietenii, iar atunci când îţi vizitezi prietenii trebuie să vorbeşti şi despre lucrurile care te supără şi despre lucrurile care trebuie să meargă înainte", a menţionat Daul.

Joseph Daul: Cred că majoritatea grupului PPE din Parlamentul European va vota raportul de aderare al României la Schengen

Liderul grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, a afirmat în discuţia cu premierul Emil Boc, că este convins că majoritatea

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan la conferința de presă de la Cotroceni - „Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General”

Ziua Constanta acum 27 minute
Nicușor Dan, Președintele României, a declarat astăzi, 14 iulie 2025, în cadrul unei conferințe de presă, că nu este mulțumit de activitatea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), respectiv a Parchetului General. Nicușor Dan, Președintele României,

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum o ora
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 34 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Spitalul ”Agrippa Ionescu”: Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru o ventilaţie eficientă/ Este internat în continuare la ATI

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru asigurarea unei ventilaţii eficiente, a anunţat, luni, Spitalul ”Agrippa Ionescu” din Capitală, unde Iliescu se afl

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 37 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Pistol, CNAIR: Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25% - VIDEO

News.ro acum o ora
Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25%, anunţă Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Acesta a publicat pe contul de Facebook imagini de pe şantierul lotului 2 (Margina -Holdea) al autostrăzii Lugoj – Dev

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum 48 minute
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°