Auzisem despre ei foarte multe dar i-am cunoscut personal la sute de kilometri distanță de Făgăraș, în Jakobs Plaz din Nurnberg, Germania, la o zi românească de acolo. Atunci mi-am spus că s-a scris prea puțin despre ei. Am făcut un reportaj la Tvf, dar a fost prea puțin ! Am mers la ei și le-am ascultat povestea.

Pentru soții Sofonea, cojocăritul este o tradiție de familie. Dumitru Sofonea ( nea Trășuc pentru toată lumea !) a învățat de mic, de la tatăl lui, cel mai celebru cojocar din țară la vremea aceea. Un bărbat puternic, sever când era vorba de lucru, dar blând și bun cu familia lui. Un fel de șef, de cap al familiei, așa cum și-l amintesc cei rămași.

“Când s-a deschis muzeul satului de la București, tata a lucrat acolo. Într-o zi, i-a trecut pe dinainte un băiat de vro 16 ani, îmbrăcat nemțăște, la costum de vânătoare, cu teacă. Când a ajuns în fața lui, s-a răsucit pe picioare, s-a întors spre domnul aranjat de lângă el și a zis: “Tată, eu vreu cojoc”.” Era principele Mihai. Nici n-a apucat bine să ia măsura, și deja oficialii scriseseră la standul lui: “Aici se face cojocul marelui voievod de Alba-Iulia, Mihai de Hohenzollern”. Cojoc pentru care a primit diploma de măiestrie de la rege, pe care mai târziu, de teama comuniștilor, a ascuns-o între grinzi, până au ros-o șoarecii. Dar nea Trășuc n-are timp să regrete pierderea ei. I-au rămas de la tatăl său zeci de alte diplome. Mult mai vii sunt însă amintirile din timpul războiului, când “regele era tare și tata se avea bine cu toți, că doar lucrase pentru rege.” Pe vremea aceea, când copilandrul Dumitru intra “pe-a treia”, tatăl lui l-a tras deoparte și i-a zis așa, ca de la tată la fiu :”… gata, trebuie să faci și tu o muncă pe lângă casă. Unii învață să facă dinți de greblă, alții sapă la cartofi”- a conchis bătrânul. “Mie imi dedea tata să fac numărușele la cheptare. Numărușe și unuri, că