Executivul Uniunii Europene (UE) a dat Ungariei un termen de două săptămâni pentru a arăta că noua sa lege privind mass-media este în acord cu reglementările UE, în caz contrar riscând declanşarea unei acţiuni legale împotriva sa, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei Europene (CE), citat de Reuters.
'Confirm faptul că Ungaria are două săptămâni pentru a răspunde, apoi ne rezervăm dreptul de a lansa procedura de infringement', a declarat Reuters Jonathan Todd.
El a precizat că comisarul european Neelie Kroes, care răspunde de agenda digitală, a trimis vineri o scrisoare Budapestei, solicitând un răspuns în termen de două săptămâni prin care să clarifice preocupările UE în privinţa legii.
Ungaria, care deţine preşedinţia prin rotaţie a UE, a atras critici din partea Germaniei, Marii Britanii şi Franţei, preocupate că noua lege privind mass-media aduce atingere libertăţii presei.
Noua lege a presei din Ungaria, intrată în vigoare la 1 ianuarie, a instituit o autoritate numită Autoritatea presei naţionale şi comunicaţiilor (NMHH), ce va avea dreptul să controleze conţinutul tuturor mass-media, posturi de radio sau televiziune, presa tipărită sau online.
Legea prevede amenzi de până la 730.000 de euro pentru canalele de radio şi televiziune în caz de 'atingere adusă interesului public, ordinii publice şi moralei', dar şi de prezentare de 'informaţii părtinitoare', fără a defini clar conceptele. Legea permite astfel noii autorităţi media să aibă acces la documente ale organelor de presă şi să-i constrângă pe ziarişti să-şi dezvăluie sursele de informare despre probleme vizând securitatea naţională.